Acasă Politic PSD validează astăzi candidaturile pentru conducerea partidului

PSD validează astăzi candidaturile pentru conducerea partidului

DISTRIBUIȚI

PSD validează astăzi canidaturile pentru conducerea partidului 150921 – 28062019 – Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte vineri ca să valideze candidaturile depuse pentru primele trei funcții de conducere: președinte, președinte executiv și secretar general. Alegerile pentru cele trei funcții vor avea loc sâmbătă, la congresul general. Comitetul Executiv Naţional al PSD va mai discuta şi despre modificarea programului politic al partidului, despre actualizarea programului de guvernare, despre modificările care vor fi aduse statutului formaţiunii şi va stabili agenda congresului de sâmbătă. S-au înscris în cursa pentru preşedinte al PSD Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă, amintește Agerpres. Pentru funcţia de preşedinte executiv candidează Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici şi Sorin Bota. Pentru funcția de secretar general au intrat în competiţie Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar, Marius Dunca şi Felix Stroe. În statutul PSD există o prevedere potrivit căreia un membru poate candida la șefia partidului doar dacă are susținerea organizației din care face parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.