Acasă Externe România, apel către NATO

România, apel către NATO

DISTRIBUIȚI

  150915 – 28062019 – Miniştrii Apărării din ţările aliate au avut joi, 27 iunie, în cea de-a doua zi a reuniunii, un schimb de opinii pe tema stadiului implementării posturii întărite de descurajare şi apărare şi a partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul Alianței.

Au fost aprofundate aspecte referitoare la implementarea Inițiativei NATO privind creșterea gradului de operativitate şi răspuns (NATO Readiness Initiative – NRI), întărirea posturii maritime a Alianţei, precum şi progresul obținut în implementarea Angajamentului statelor membre privind asigurarea resurselor alocate apărării (DIP), adoptat la Summit-ul din Țara Galilor din 2014, pe toate cele trei dimensiuni (3 Cs): Contribuții financiare – Capabilităţi – Contribuţii la operaţii şi misiuni. Oficialul român a prezentat omologilor eforturile României de consolidare a Prezenței Înaintate Adaptate (Tailored Forward Presence – tFP) la Marea Neagră, lansând totodată un apel pentru suplimentarea participării aliate la structurile multinaționale care funcționează pe teritoriul național.

În cadrul sesiunii dedicate operaţiilor şi misiunilor NATO, au avut loc discuții referitoare la contribuţiile aliaţilor şi ale partenerilor NATO la Misiunea ”Resolute Support” (Resolute Support Mission – RSM), precum şi discuţii privind evoluţia procesului de negociere a păcii din Afganistan. În acest context, ministrul român al Apărării a reafirmat sprijinul pentru eforturile de stabilizare ale Afganistanului, dovadă stând contribuția substanțială și constantă a României în acest teatru de operații. De asemenea, Gabriel Leș a subliniat nevoia consolidării instituțiilor afgane din sfera securității și apărării, inclusiv a instituțiilor de învățământ dedicate acestor domenii vitale.

În marja reuniunii ministeriale NATO de la Bruxelles, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a avut două întâlniri bilaterale de lucru, cu omologii săi francezi și belgian, Florence Parly și Levan Izoria.

Întâlnirea cu omologul francez a reprezentat un bun prilej pentru a continua discuțiile pe marginea situației regionale de securitate, precum și referitoare la o serie de aspecte relevante de pe agenda NATO. În context, au fost abordate teme privind cooperarea în plan bilateral, cu accent pe permanentizarea dialogului strategic româno-francez, continuarea dezvoltării cooperării operaţionale în domeniile terestru, aerian şi maritim, cu scopul de a consolida interoperabilitatea forţelor armate ale celor două ţări, precum şi încurajarea dezvoltării parteneriatului pe termen lung.

Au fost aduse în discuţie şi elemente legate de cooperarea în cadrul UE, în cadrul Coaliției Globale ANTI-ISIL/DAESH, dar şi de participarea României şi Franţei cu militari, în comun, la misiuni şi operaţii ONU de menţinere a păcii.

Pe timpul discuțiilor cu omologul din Georgia, Levan Izoria, a avut loc un schimb de opinii asupra dinamicii situației de securitate la Marea Neagră, precum și a contribuției celor două state la securitatea internațională. În același context, au fost trecute în revistă perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul apărării.

La finalul întrevederii, ministrul Leș a salutat progresele înregistrate de Georgia în implementarea reformelor în domeniul apărării şi securității şi a reiterat poziția României de susținere a aspirațiilor euro-atlantice ale acestei țări, anunță MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.