Acasă Externe România pierde șansa unui nou mandat în Consiliul de Securitate al ONU

România pierde șansa unui nou mandat în Consiliul de Securitate al ONU

DISTRIBUIȚI

150700 – 07062019 – Estonia a obţinut statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU pentru perioada 2020-2021, după două tururi de scrutin, desfăşurate pe data de 7 iunie la sediul Naţiunilor Unite de la New York, în cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale.
După un prim tur care s-a încheiat cu un rezultat neconcludent, Estonia a câştigat runda decisivă cu 132 de voturi, în timp ce România a fost susţinută de 58 de ţări.
România a mai făcut parte din Consiliul de Securitate ONU de patru ori: în 1962; 1976-1977; 1990-1991 şi 2004-2005, potrivit Ministerului de Externe de la Bucureşti.

Șansele României de a câștiga votul au fost afectate de încercările guvernului Dăncilă de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, intenție dezavuată public de unele state arabe.

Consiliul de Securitate, care are 15 membri, este cel mai puternic organ din sistemul Naţiunilor Unite şi este singurul organism mondial care poate autoriza un război. Consiliul este format din cinci membri permanenţi cu drept de veto – Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie. Alţi zece membri au mandate de doi ani, după a căror expirare sunt înlocuiţi de ţări din aceeaşi regiune geografică.

Din 2020, devin disponibile cinci locuri – două pentru Africa, deţinute în prezent de Cote D’Ivoire şi Guineea Ecuatorială, unul pentru regiunea Asia-Pacific, deţinut de Kuweit, unul pentru America Latină şi Caraibe, deţinut de Peru, şi unul pentru Europa de est, deţinut de Polonia.

Pentru a fi aleasă în Consiliul de Securitate al ONU, o ţară trebuie să obţină sprijinul a două treimi din membrii Adunării Generale, adică cel puţin 129 de voturi din partea celor 193 de state membre cu drept de vot ale Naţiunilor Unite.

Deşi nu au drept de veto, cei zece membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate au putere şi influenţă, în primul rând pentru că mare parte din activitatea Consiliului de Securitate al ONU se desfăşoară prin consens. Atunci când este nevoie de consens, un singur membru, fie şi o ţară mică, poate exercita o influenţă considerabilă asupra rezultatului dezbaterii de pe agendă. Totodată, pentru a fi adoptată, orice rezoluţie a Consiliului de Securitate are nevoie de cel puţin nouă voturi favorabile (şi niciun veto), aşa încât membrii nepermanenţi au posibilitatea de a bloca acţiunile Consiliului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.