Acasă Opinii/Analize Vamos a la playa

Vamos a la playa

DISTRIBUIȚI

150811 – 20062019 – Dacian Cioloș, proaspăt intrat în Parlamentul European prin Alianța 2020 USR PLUS, devine președintele Renew Europe, fiind primul român care va conduce un grup politic din PE. #Time2Vote

            Klaus Iohannis a cerut Guvernului să facă pași mai rapizi spre implementarea votului anticipat și a votului prin corespondență până la alegerile prezidențiale. În replică, PSD i-a spus că ,,bate la uși deschise”, pentru că deja se lucrează la asta.

            Aceiași pesediști care spun că lucrează pentru binele țării au dat cu stângul în dreptul ieri, când s-a votat reexaminarea legii pensiilor. Luați probabil de valul concediilor, aceștia au absentat masiv de la votul din Senat, astfel că legea a fost respinsă.

            Tot în spiritul concediilor, Comisia pentru politică externă trebuia să adopte o declarație a Parlamentului privind situația din Republica Moldova, dar, pentru că parlamentarii nu s-au prezentat la muncă, actul nu a putut fi supus votului din lipsă de cvorum. Ulterior, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a numit pe jurnaliști „nesimțiți” și „tupeiști” pentru că au îndrăznit să se revolte că nu au avut acces în sala de ședință.

Tăriceanu nu se dezminte și, după ce a reușit să își ducă partidul la un scor rușinos la europarlamentare, tot insistă că el trebuie să fie candidatul PSD-ALDE la alegerile prezidențiale.

            Macedonia de Nord și-a luat, deocamdată, gândul de aderare la UE, după ce Consiliul Afaceri Generale de la Luxemburg a amânat o decizie în acest sens pentru luna octombrie. – EurActiv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.