Acasă Social 10.108 de participanţi la cursurile ANOFM până în mai 2019

10.108 de participanţi la cursurile ANOFM până în mai 2019

DISTRIBUIȚI

150971 – 03072019 –    În perioada ianuarie-mai 2019, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 10.108 persoane.

            Dintre acestea, 7.313 sunt șomeri, 1.243 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, 146 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite, alții decât șomerii, iar 8 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor. Restul de 1.398 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

            În perioada de referinţă au fost organizate 452 de programe de formare profesională gratuite dintre care, 291 programe de calificare/recalificare şi 161 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.

            În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (42,53%), urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani (28,93%), de tinerii  cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (18,54%) la polul opus fiind cei cu vârsta sub 25 de ani (10,00 %),

            În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 4.201 persoane (59,45%) au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii gimnaziale – 2.120 persoane (28,99%) şi cei cu studii superioare – 992 persoane (13,56%).

            Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna mai 2019 sunt: agent de securitate – 814, lucrător în comerț – 729, inspector (referent) resurse umane – 649, bucătar – 513, operator introducere ,validare şi prelucrare date – 471, frizer – coafor manichiurist pedichiurist – 268, contabil – 206, competențe în limba engleză – 168, agricultor în culturi vegetaleşi crescător de animale – 159, competențe cheie – comunicare în limba română/competențe de bază în matematică – 149, îngrijitoare bătrâni la domiciliu – 137, coafor – 133, patiser – 128, Infirmieră – 122, manichiurist pedichiurist – 120.

            Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Planului național de formare profesională” al ANOFM sunt disponibile pe www.anofm.ro , la secțiunea Programe, Strategii, Statistici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.