Acasă Anchete Interne 25 de cetăţeni străini, descoperiți ascunşi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II

25 de cetăţeni străini, descoperiți ascunşi într-un automarfar la P.T.F. Nădlac II

DISTRIBUIȚI

 151066 – 12072019 –    În data de 12.07.2019, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, la volanul  unui ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca. Conform documentelor de însoţire, şoferul transporta role de aluminiu, cu destinaţia Germania.

Poliţiştii de frontieră arădeni au controlat amănunţit mijlocul de transport si în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse douăzeci şi cinci de persoane.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni, sirieni şi iranieni, grupul fiind format din doisprezece bărbați, cinci femei şi opt minori, intenţionând să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.