Acasă Social Educatie 75,28%: rata de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ

75,28%: rata de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ

DISTRIBUIȚI

  151266 – 31072019  –  Procentul de promovare (medii mai mari decât 8) înregistrat de candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar (sesiunea 2019) este de 75,28%  – înainte de contestaţii,  (75,75% în 2018).

În această sesiune, 7.485 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 24 iulie. Au fost prezenți în sălile de examen 6.977 de candidați (93,21%). Dintre aceștia, 482 de candidați s-au retras, iar 3 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Șapte lucrări au fost anulate în centrele de examen și de evaluare.

Din totalul de 6.485 de candidaţi ale căror lucrări au fost evaluate la proba scrisă, notele obținute de 3.323 de candidați s-au situat pe segmentul 8 – 9,99. 126 de candidaţi au fost notați cu 10. De asemenea, 2.724 candidați au primit note între 5 și 7,99, în timp ce 312 candidați au avut note sub 5.

Astfel, după susținerea ultimei probe a examenului de definitivat din sesiunea 2019 – proba scrisă, au fost declarați promovați 4.882 de candidaţi care au obținut medii între 8 şi 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8. Aceasta se calculează ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen.

Ponderea mediilor între 8 şi 10 atinge procente ridicate în sectorul 6 (87,4%), sectorul 4 (86,3%) și sectorul 1 (84,2%) din Capitală, respectiv în judeţul Dâmbovița (84,1%). În niciun județ nu s-a înregistrat o rată de promovare sub 50%.

Afişarea primelor rezultate a avut loc marți, 30 iulie, atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, astăzi, 31 iulie (între orele 9:00 – 21:00), şi joi, 1 august (între orele 9:00 – 14:00). Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro în data de 5 august 2019.

Reamintim că au dobândit dreptul de a participa la proba scrisă candidații care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.