Acasă Social Aparare Institutul Cantacuzino a început pregătirea operatorilor pentru producția de vaccin gripal

Institutul Cantacuzino a început pregătirea operatorilor pentru producția de vaccin gripal

DISTRIBUIȚI

  151186 – 24072019 –  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale, a demarat procesul de pregătire profesională a personalului de specialitate în perspectiva producerii vaccinului gripal.

O echipă formată din operatori recent integrați în colectivul Institutului Cantacuzino efectuează, în scop de învățare a procedurilor și etapelor de producție, primele teste pe substrat biologic, în vederea realizării loturilor experimentale, necomerciale, de vaccin gripal. Procesul de instruire va avea caracter continuu, până la atingerea nivelului de performanță necesar, și va fi coordonat de specialiști ai institutului.

Astfel, operatorii din cadrul echipei se vor perfecționa la standardele naționale și europene în domeniu, cu respectarea normelor de siguranță și calitate care trebuie îndeplinite pentru realizarea acestui produs biologic de mare importanță pentru sănătatea publică.

Potrivit secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Mihai Dan Chirică, la finalul acestui proces de instruire, operatorii Institutului Cantacuzino vor putea trece la realizarea primelor loturi experimentale, necomerciale, de vaccin gripal, prima etapă în cadrul proiectului strategic de reluare a producției de vaccin gripal pentru uz comercial.

„Trebuie să ne asumăm răspunderea pentru acest proces ireversibil, la finalul căruia să readucem Institutul Cantacuzino la statutul de producător de vaccin gripal. Obiectivul nostru este să facem tot ce e posibil pentru a asigura independența țării în acest domeniul și, astfel, să fim mult mai bine pregătiți pentru a face față unor situații de risc epidemiologic. De aceea, reluarea producției de vaccinuri la Institutul Cantacuzino, în cel mai scurt timp posibil, este o datorie în primul rând față de români”, a subliniat Mihai Dan Chirică.

De la începutul acestui an, 100 de posturi de cercetător, medic, biolog, biochimist, farmacist, inginer și personal administrativ au fost scoase la concurs de Institutul Cantacuzino. Ministerul Apărării Naționale a alocat peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea zonelor de producție ale institutului, atât prin achiziționarea de noi echipamente de înalt nivel tehnologic, cât și prin reabilitarea și consolidarea infrastructurii existente.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.