Acasă Social Peste 144.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM

Peste 144.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM

DISTRIBUIȚI

 151182 – 24072019 –    Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în primele 6 luni ale anului 2019 au fost încadrate 144.183 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2019, 62.025 au peste 45 de ani, 33.820 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 26.985 au între 25 și 35 de ani, iar 21.353 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 13.393 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (82.453), numărul femeilor fiind de 61.730.

În funcţie de rezidenţă, 75.655 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 68.528 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (48.608), profesionale (33.665), gimnaziale (32.023), 12.904 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele 6 luni ale anului 2019, 91.371 (63,37%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (10.386), urmat de Timiș (9.205), Suceava (8.522) și Neamţ (7.094).

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În primele şase luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 296.554 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.