Acasă Social Miniștrii Birchall și Teodorovici nu-și onorează angajamentele privind bugetul penitenciarelor

Miniștrii Birchall și Teodorovici nu-și onorează angajamentele privind bugetul penitenciarelor

DISTRIBUIȚI

  151462 – 22082019 –   Discuțiile de la Palatul Victoria s-au finalizat cu acordul încheiat între reprezentanții Guvernului României și cei ai sindicatelor (din penitenciare) privind plata drepturilor de natură salariala și de asistență socială a personalului din sistemul penitenciar în sumă totală de 80,9 milioane lei, în cadrul unui calendar de plăți agreat de comun acord susținea ministrul Justiției, Ana Birchall, la 22 mai a.c., potrivit unui comunicat al sindicalișilor din penitenciare, care susțin că nu au soicitat majorări salariale, ci plata unor datorii pentru muncă prestată.

Însă, OUG nr.12/2019, privind rectificarea bugetului de stat pe 2019, avizată de Ana Birchall, suplimentează bugetul sistemului penitenciar ”cu doar 30,8 milioane lei, sumă insuficientă pentru a acoperi plata drepturilor salariale restante și suspendate. Mai grav, pentru a acoperi o parte din acest deficit, până la sfârșitul anului”,

Sindicaliștii acuză că ”Ministerul Justiției urmează să deturneze din sumele planificate pentru investiții în penitenciare și pentru finanțarea penitenciarelor spital. Continuă, astfel, o politică dezastruoasă de subfinanțare cronică a sistemului penitenciar și de subminare a procesului de modernizare și îmbunătățire a condițiilor din penitenciare, dar și de acumulare a unor datorii la plata drepturilor salariale față de angajații din penitenciare. Un exemplu, plata orelor suplimentare nerecuperate este suspendată din lipsă de alocații bugetare începând cu ianuarie 2019, în condițiile în care problema datoriei istorice de peste 1 milion de ore suplimentare încă nu a fost rezolvată. Așadar, având în vedere că angajările în sistemul, cele care ar ajuta la diminuarea numărul de ore suplimentare cauzate de lipsa de personal, rămân în continuare blocate după adoptarea frauduloasă a noului Statut, trei luni mai târziu de la momentul acordului dintre Guvern și sindicatele din penitenciare, constatăm că nu a fost respectat niciunul dintre angajamentele asumatede către Ana Birchall și Eugen Teodorovici în calitate de miniștri în Guvernul României”, se mai arată în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.