Acasă Politic PNL: Debutul noului an școlar este compromis

PNL: Debutul noului an școlar este compromis

DISTRIBUIȚI

151484 – 26082019 – ”Tehnica numirii unui ministru în Guvernul României, prin rezultatul votului politic dominat de baronii locali din PSD, a condus la nominalizarea unui nou ministru controversat pentru portofoliul Educației Naționale, cel care va deschide anul școlar 2019-2020 la început de mandat, care nu este altcineva decât fostul ministru al Cercetării din vremea guvernărilor Năstase și Grindeanu. Domnul Valeca este, de fapt, un vechi conservator al guvernărilor PSD, care și-a dovedit limitele atunci când a lovit în evoluția domeniului Cercetării, evacuând evaluatorii internaționali din competițiile pe cercetare, în 2017, numind la vârful comisiilor din cercetare, în schimb, oameni controversați, remarcați doar prin apropierea de partid. Numind un lider județean de partid la conducerea Ministerului Educației Naționale, PSD confirmă că a abandonat de facto prioritățile școlii românești”, remarcă deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

”În schimb, urgențele din sistemul de învățământ sunt neglijate din nou, în pragul debutului de an școlar. Din recenta monitorizare a Ministerului Administrației și Internelor, aflăm faptul că în 34% din unităţile de învăţământ din România siguranţa elevilor nu este asigurată nici de paznici şi nici prin sisteme video. Statistica este și mai îngrijorătoare, având în vedere recrudescența comportamentelor periculoase la adresa elevilor, când mergem spre datele de detaliu ce descriu sistemele de siguranță din școli: doar 18% din școli dispun atât de pază umană, cât și de sisteme de supraveghere video, în timp ce 12% dintre școli sunt asigurate exclusiv cu pază umană, iar în peste peste 35% dintre școli sunt instalate doar sisteme de supraveghere video, restul de 34% dintre școli fiind complet neacoperite nici prin pază umană și nici prin sisteme video”, spune Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

”Cota de neîncredere publică în acțiunile Guvernului va ajunge la un record negativ, iar una dintre primele cauze este maniera în care Guvernul devine din ce în ce mai nepăsător față de urgențele din sistemul de învățământ, la fel cum cum se întâmplă, din nefericire, și în cazul sistemului medical public, ambele trecând printr-o criză sistemică. Începutul acestui nou an școlar va fi dominat de multiple deficiențe, în urma cărora va fi imposibil ca rezultatele elevilor să devină mai bune, în ansamblu. Este vorba de cauzele profunde care provoacă declinul învățământului de azi, pentru care Guvernul este primul responsabil: criza prelungitei întârzieri în tipărirea noilor manuale, absența măsurilor de siguranță a elevilor în școli, anularea sau diminuarea semnificativă a programelor naționale intergative (Merg la școală, Cornul și laptele, Școală după școală), menținerea unui nedorit și prelungit deficit de profesori, agravarea stării de decădere a unei părți semnificative din numărul școlilor și grădinițelor, ca și lipsa măsurilor eficiente împotriva abandonului școlar timpuriu de la finalul gimnaziului, sau starea gravă provocată de neîndeplinirea normelor de securitate la incendii, în multe dintre clădirile unităților școlare, iată cauze ce compun doar o listă parțială de surse ale stării critice. Un nou ministru al Educației, ce a fost nominalizat pentru acest portofoliu strict pe bază de vot al baronilor din PSD, nu va avea niciun argument viabil prin care să determine mobilizarea profesorilor, elevilor și experților din sistem în direcția ameliorării crizei profunde din învățământ. Șansa schimbării în bine este legată doar de schimbarea guvernării, pentru ca deciziile să fie asumate pe viitor de profesioniști ai domeniului, care pot să conducă reformele necesare în politicile din educație”, adaugă în final deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.