Acasă Politic Tăriceanu: Dragă Viorica, ţi-am oferit repetat sprijinul pentru a merge în Parlament....

Tăriceanu: Dragă Viorica, ţi-am oferit repetat sprijinul pentru a merge în Parlament. L-ai refuzat!

DISTRIBUIȚI
foto:g4media.ro

151532 – 29082019 –   Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis premierului Viorica Dăncilă un mesaj, în care i s-a adresat cu „dragă Viorica”, precizând că i-a oferit în trecut sprijinul pentru face un guvern mai bun, prin votul în Parlament, însă a refuzat.

”Dragă Viorica, ţi-am oferit repetat sprijinul meu pentru a merge în Parlament ca să facem un Guvern mai bun. L-ai refuzat. Vei veni acum în Parlament trimisă de domnul Iohannis. Fără mine…”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Reacţia liderului ALDE vine după ce premierului Viorica Dăncilă a declarat că preşedintele Klaus Iohannis are un comportament la fel de imatur şi egoist precum Călin Popescu Tăriceanu, unul blocând numirea miniştrilor, iar celălalt abandonând guvernarea.

”Domnul Iohannis a înlocuit funcţia de mediator cu partidele politice cu cea de sabotaj. Preşedintele nu a înţeles câtă nevoie România are nevoie de stabailitate. E un comportament la fel de imatur şi egoist ca cel al lui Tăriceanu. Unul abandonează guvernarea, altul blochează numirea miniştrilor”, a afirmat şeful Executivului, într-o declaraţie de presă susţinută miercuri seara la Palatul Victoria. Premierul l-a făcut laş pe Călin Popescu Tăriceanu pentru faptul că ALDE a decis ieşirea de la guvernare.

Viorica Dăncilă a mai anunţat că va merge în Parlament şi va încerca să obţină susţinerea necesară pentru a duce mandatul guvernului până la capăt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.