Acasă Externe UE oferă asistență financiară Bulgariei

UE oferă asistență financiară Bulgariei

DISTRIBUIȚI

 151326 – 07082019  –   Bulgaria va primi asistenţă financiară în valoare de 2,9 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a contracara efectele epidemiei de pestă porcină africană, s-a stabilit în urma întâlnirii de marţi ce a avut loc între comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, Vytenis Andriukaitis, şi ministrul bulgar al Agriculturii, Dessislava Taneva, a informat postul naţional de televiziune (BNT), transmit Sofia Globe şi Novinite.
De asemenea, statul balcanic se aşteaptă la un ajutor de urgenţă de 11 milioane de euro pentru a compensa focarele deja eliminate de pestă porcină africană din industria de creştere a porcilor.

Pe 5 august, ministrul bulgar al Agriculturii a emis un ordin privind interzicerea vânătorii în zonele afectate de epidemie. De asemenea, premierul Bulgariei, Boyko Borissov, a dat asigurări că Guvernul îi va compensa pe proprietarii care în mod voluntar îşi sacrifică porcii crescuţi în gospodării.

În ultimul an, pesta porcină africană s-a extins în Asia, iar în Europa au fost raportate cazuri în ultimii cinci ani. Această epidemie poate fi periculoasă pentru industria cărnii de porc din Europa. Deja Grecia a interzis importurile de carne de porc din Bulgaria şi a extins verificările la graniţă.

Comisia Europeană (CE) a avertizat că noile zone cu risc ridicat privind pesta porcină africană sunt Bulgaria, Polonia şi Lituania. Până acum nu s-au înregistrat cazuri în Europa Occidentală.
Conform presei bulgare, sacrificarea porcilor de la trei crescătorii din districtul Ruse din Bulgaria va însemna pierderea a 20% din porcii crescut în scopuri industriale, iar pentru industria bulgară a cărnii de porc pierderile sunt estimate la milioane de leva.
În total, aproximativ 130.000 de porci din crescătoriile din Bulgaria au fost sau urmează să fie sacrificaţi. Până acum, autorităţile de la Sofia au confirmat 26 de focare, inclusiv la cinci crescătorii.

Unii experţi afirmă că Bulgaria ar putea să-şi piardă întregul sector de creştere a porcilor şi să fie nevoită să sacrifice aproximativ 600.000 de porci din cauza pestei porcine africane. Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.