Acasă Social A început campania de vaccinare antigripală gratuită

A început campania de vaccinare antigripală gratuită

DISTRIBUIȚI

151788 – 23092019 – Ministerul Sănătății a anunțat că a început campania de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2019-2020. Anul acesta au fost achiziționate 1,5 milioane de doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200.000 mai mult față de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Campania se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.

Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerul Sănătății şi recomandărilor OMS şi ECDC.

Primele 50 000 de doze de vaccin au ajuns deja în teritoriu și sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical.

Din a doua parte a lunii octombrie vor fi distribuite și celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă și vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie.

Vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.