Acasă Politic Ce înțelege Dăncilă din decizia CCR

Ce înțelege Dăncilă din decizia CCR

DISTRIBUIȚI
foto: euractiv.com

  151753 – 19092019 – Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, miercuri seara, după ședința CEX, că Guvernul va merge în Parlament pentru remaniere, însă va aștepta moțiunea de cenzură. Liderul social-democrat a precizat că parlamentarii partidului vor fi prezenți în sală dar nu vor vota la moțiune. În plus, ea spus că ”vom merge în Parlament nu când ne spun alții, ci atunci când vom considera că este oportun”.

            ”Am constatat cu toții că am avut dreptate, CCR ne-a dat dreptate, președintele României a încălcat Constituția”, a declarat Dăncilă, după ședința CEx.

            ”Am văzut că a apărut în spațiul public faptul că CCR ne obligă să mergem în Parlament. Nu am văzut acest lucru precizat de către CCR, dar, desigur, așa cum am menționat în nenumărate rânduri, vom merge în Parlament nu când ne spun alții, ci atunci când vom considera că este oportun”.

            ”În cele 45 de zile pe care le avem la dispoziție, care curg din momentul numirii președintelui interimar (sic!)”, a răspuns premierul.

            ”Concluzia CEx a fost că vom merge în Parlament pentru remaniere, nu am stabilit încă data, dar nu vom aștepta foarte mult timp”, a mai spus ea.

            ”Așteptăm moțiunea de cenzură. (…) Am convingerea că sunt foarte mulți oameni responsabili și nu vor vota moțiunea și guvernul nu o să cadă”, a spus Viorica Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.