Acasă Externe Despre consolidarea încrederii în presă

Despre consolidarea încrederii în presă

DISTRIBUIȚI

              151642 – 09092019 –  În perioada 9 – 11 septembrie 2019, la Londra, va avea loc seminarul parlamentar internațional privind libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor, organizat de Grupul britanic al Uniunii Interparlamentare.

            La aceste lucrări vor participa din partea Camerei Deputaților deputații Ştefan-Ovidiu Popa (PSD), membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, și Dumitru Oprea (PNL), vicepreședintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

            Acest seminar reunește parlamentari din întreaga lume și experți în materie pentru dezbateri privind dimensiunea parlamentară a protecției presei, precum și identificarea soluțiilor la problemele jurnaliștilor și a industriei media.

            Printre temele principale de dezbatere înscrise pe agenda seminarului se regăsesc rezultatele conferinței globale privind libertatea mass-media (organizată de Ministerul britanic al Afacerilor Externe în luna iulie 2019), Cadre internaționale pentru protecția libertății presei; Inițiative regionale de contracarare a limitării libertății mass-media; Consolidarea încrederii în presă; Folosirea legislației interne pentru protecția jurnaliștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.