Acasă Economie Firmele românești se înglodează în datorii. Întârzierile la plată, tot mai mari

Firmele românești se înglodează în datorii. Întârzierile la plată, tot mai mari

DISTRIBUIȚI

151787 – 23092019 – Economia românească pare că atârnă de un fir de ață, cu afaceri tot mai vulnerabile. Pe fondul accentuării blocajului financiar, lipsei de finanțare și în absența unor planuri de business predictibile, mare parte dintre IMM-urile din România se cufundă tot mai adânc în dificultăți financiare, avertizează analiștii de la Sierra Quadrant, într-o analiză succintă privind situația business-ului românesc.

Economia românească pare, la prima vedere, că se află pe un trend pozitiv. Numărul firmelor nou-înființate este în creștere, insolvențele și falimentele sunt în scădere, în statisticile oficiale pare că afacerile merg ca pe roate. Dincolo de aceste date, în economia reală, business-ul se confruntă, însă, cu tot mai multe provocări.

Blocajul financiar se află în prim-plan. Tot mai multe firme ajung în incapacitate de plată, în condițiile în care nu au capitalul necesar pentru a rezista până la încasarea banilor de la parteneri.

Potrivit analiștilor de la Sierra Quadrant, ”moda” creditului furnizor a accentuat și mai mult această problemă, astfel că s-a ajuns ca una din trei companii să se confrunte cu dificultăți financiare.

Inclusiv firmele care au linii de finanțare bancară se confruntă cu dificultăți financiare. Datele BNR arată că, în acest an, întârzierile la plată au crescut semnificativ față de anul trecut.

Întârzierile la plată între una și două luni au atins în iulie 2019 nivelul de 269 milioane de lei, o sumă mai mult decât dublă față de august 2018 (116 mil.lei). Și întârzierile la plată între 15 și 30 de zile au crescut semnificativ, de la 60 milioane lei (august 2018), la 115 milioane de lei în luna iulie 2019.

Un sondaj recent arăta, de altfel, că șapte din zece companii întârzie să-și plătească facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neîncasarea facturilor, creșterea costurilor operaționale și scăderea vânzărilor. Durata medie de încasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile.

Pe ansamblu, în luna iulie, BNR înregistra 19,5 miliarde de lei sume restante la nivelul economiei din care 9 miliarde de lei sume cu întârzieri mai mari de 5 ani, în creștere cu peste 500 mil. lei de perioada similară din anul trecut.

”Jumătate din această sumă aparține debitorilor aflaţi în insolvenţă, faliment şi reorganizare (5153 firme). Din cei 9,81 mld.lei, 9,08 miliarde reprezentau, în iulie, sume restante. Datele se referă la expunerea faţă de un singur debitor, expunere egală sau mai mare de 20.000 lei. Sumele datorate de debitorii aflaţi în insolvenţă au mai scăzut însă, din păcate, diferenţa se duce la sumele datorate de debitorii aflaţi în faliment. Acest fapt subliniază că, dincolo de scăderea statistică a numărului de insolvențe și falimente, problema datoriilor este încă una foarte gravă”, afirmă analiștii. Domeniile cele mai afectate sunt construcțiile, industria extractivă, agricultura, comerțul, sectorul pharma, transporturile și serviciile.

Interesant, în context, sunt și datele BNR care relevă în luna august un număr semnificativ de instrumente de plată refuzate, similar cu cel din 2018.

În total, în august 2019 s-au înregistrat 4.034 de instrumente de debit refuzate la plată, în valoare de 159,1 milioane lei. Cele mai multe au fost bilete la ordin, 3.940, majoritatea fiind considerate incidente majore.

Statisticile arată că, desi nevoia de finanțare a companiilor este semnificativă, în prezent doar 12.000 dintre firmele românești sunt bancabile, astfel că pentru majoritatea, creditul furnizor rămâne singura alternativă.

Pe lanțurile economice aceste probleme se multiplică, iar primele victime sunt IMM-urile, în special microîntreprinderile și firmele mici care nu au capacitatea financiară să reziste întârzierilor, care trăiesc de la o factură la alta. Accenturarea blocajului financiar este de natură să genereze probleme pentru întreg spectrul de business, de la scăderea profitabilității, probleme de cash flow, iar efectele directe se văd în reducerea investițiilor, creșterea prețurilor, stoparea angajărilor și apariția unui nou val de insolvențe.

Cum eviți să intri în blocaj

Antreprenorii trebuie, dincolo de manifestarea unei vigilențe sporite în relația cu partenerii, să dezvolte planuri de afaceri pornind de la realitate, nu de la dorințe și așteptări optimiste. Oamenii de afaceri trebuie să evite investiţiile care nu aduc plusvaloare, precum cele în imobile, maşini etc, să renunțe la activele care nu reprezintă activitatea de bază și să își asigure resurse financiare de rezervă. Pe de altă parte, în condițiile accentuării blocajului financiar, apelarea la serviciile de factoring poate fi o soluție optimă.

Statisticile ONRC arată că peste 3.700 de companii au intrat în insolvenţă în primele șapte luni din 2019. Cele mai mari 20 de companii care au intrat în insolvenţă în această perioadă au avut afaceri cumulate de 1,6 mld. lei şi datorii totale de circa 1,2 mld. lei în 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.