Acasă Politic Impozite de 50% pentru pensiile speciale care depășesc 10.000 de lei

Impozite de 50% pentru pensiile speciale care depășesc 10.000 de lei

DISTRIBUIȚI

151750 – 18092019 – Plenul Senatului a votat miercuri, cu 76 voturi pentru și 16 abțineri (ale senatorilor PNL) propunerea legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care vizează impozitarea pensiilor speciale de peste 7.000 de lei. Proiectul depus de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, urmează să intre la Camera Deputaților, care e for decizional. Inițiativa primise marți raport de admitere de la Comisia de buget a Senatului. Prezent la lucrările comisiei, Teodorovici şi-a amendat proiectul privind taxarea pensiilor, astfel încât componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată.

            Propunerea legislativă prevede impozitarea pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50%.

            ”Impactul pentru anul viitor este de aproximativ de jumătate de miliard de lei”, a spus marți Teodorovici.

            Un alt amendament, propus de senatorul UDMR Tanczos Barna şi adoptat de Comisia de buget-finanţe şi de plen, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.