Acasă Anchete Poliție: 929 de dispariții înregistrate în septembrie 2019

Poliție: 929 de dispariții înregistrate în septembrie 2019

DISTRIBUIȚI

151839 – 28092019 – De la începutul lunii septembrie a.c., Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale, a înregistrat în total 929 de dispariții, dintre care 537 ale minorilor (320 fete și 217 băieți).

În urma investigațiilor, căutărilor și verificărilor efectuate, în această perioadă polițiștii au soluționat 933 de cazuri, dintre care 553 au vizat dispariția minorilor (336 fete și 217 băieți).

Cifrele reprezintă numărul disparițiilor, nu al dispăruților, întrucât o persoană poate fi semnalată dispărută de mai multe ori într-un interval de timp. Astfel, după clarificarea situației, dacă se revine cu o nouă sesizare, aceasta va fi înregistrată ca o nouă dispariție.

În 340 de cazuri, minorii găsiți sau persoanele puse sub interdicție ori cele care au nevoie de o protecție sporită au fost încredințate către familie sau aparținători.

În alte 170, care vizează majori care nu sunt de acord să se comunice detalii către familie, a fost făcută comunicarea găsirii acestora familiilor ori aparținătorilor.

235 de cazuri reprezintă reinternarea persoanelor dispărute în centre sau spitale, iar în alte 60 de situații a fost retrasă sesizarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.