Acasă Anchete Interne „RAIL ACTION WEEK”

„RAIL ACTION WEEK”

DISTRIBUIȚI

151677 – 11092019 –  Poliţia Română a participat, în primele zile ale lunii septembrie, la acţiunea internaţională Rail Action Day – Active Shield (un concept al RAILPOL – Reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene), organizată simultan, în toate țările europene, pentru siguranţa transporturilor feroviare.

            Activităţile i-au avut în vedere, în special, pe călătorii care traversează calea ferată prin loc interzis.

            În perioada 2 – 8 septembrie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi a coordonat acţiunea desfăşurată la nivel național, sub egida RAILPOL.

            În cele 7 zile,  peste 700 de polițiști din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi au acționat în zona a 547 de treceri la nivel cu calea ferată, verificând peste 700 persoane și 900 de vehicule. Au fost sancționate contravențional 11 persoane care au traversat calea ferată prin locuri interzise.

            Au fost testați, cu dispozitivul electronic pentru detectarea consumului de alcool, 64 de mecanici de locomotivă și 83 de alte persoane cu atribuții pe linie de siguranță feroviară.

            În timpul patrulărilor în stațiile de cale ferată, polițiștii au informat călătorii cu privire la pericolele la care se expun prin nerespectarea legii din domeniul transportului feroviar și la zona de siguranță feroviară.

            De asemenea, au fost desfășurate alte 113 activități și instruiri ale personalului C.F.R..

Împreună cu lucrători ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, polițiștii au efectuat și 10 controale vizând transporturile feroviare de mărfuri periculoase.

            Acţiunea, de tip „Rail Action Day – Active Shield”, care a avut scopul de a preveni accidentele rutiere la nivel cu calea ferată, fiind vizați în special pietonii , s-a desfășurat concomitent și în celelalte țări europene.

            Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.