Acasă Social Administratie București:Maşinile non-euro, Euro 1 şi 2 vor fi interzise din 2022

București:Maşinile non-euro, Euro 1 şi 2 vor fi interzise din 2022

DISTRIBUIȚI

152156 – 24102019 – Proiectul vinetei Oxigen a fost aprobat, joi, 24 octombrie 2019, de consilierii municipali bucureșteni. Proiectul a fost votat cu un amendament prin care maşinile non-euro, Euro 1 şi 2 vor fi interzise din 2022, iar Euro 3 va fi interzis din 2024.

            ”Se introduce un nou articol, după articolul 8, articolul 9, începând cu data de 1.01.2022, accesul autovehiculelor în Municipiul Bucureşti cu norma de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro – 2 este interzis, şi de asemenea, articolul 10, începând cu data de 1.01.2024, accesul autovehiculelor cu norma de poluare Euro 3 este interzis”, se arată în amendamentul propus de consilierii ALDE.

            Un alt amendament, propus de Gabriela Firea, prevede ca vinieta să se aplice pentru Euro 4 din 2021, nu de la 1 ianuarie 2020, aşa cum prevedea forma iniţială a proiectului.

            Consiliul General al Capitalei (CGMB) a avut pe ordinea de zi proiectul care prevede, printre altele, că toate maşinile cu normă de poluare sub Euro 5 trebuie să achite vinietă electronică de tip Oxigen. În funcţie de norma de poluare, vinieta costă între 500 lei şi 1.900 lei pe an.

            Astfel, începând cu 2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din municipiul Bucureşti este restricţionată zilnic, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 7-22, după cum urmează:

            a) pentru cele electrice, hibrid sau cu norma de poluare Euro 5 şi Euro 6, accesul este permis fără restricţii pe toate arterele;

            b) pentru cele cu norma de poluare Euro 3 şi Euro 4 accesul este permis pe toate arterele din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen;

            c) pentru cele cu norma de poluare Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 accesul este interzis în Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziţionării unei viniete electronice Oxigen.

            Cel mai mare tarif îl vor plăti şoferii care au maşini Non Euro, taxa pentru ei fiind de 1.900 de lei pe an.

            De asemenea, cel mai puţin vor plăti proprietarii de maşini cu normă de poluare Euro 4, respectiv 500 de lei pe an.

            Vinieta va putea fi achiziţionată pentru o perioadă minimă de o zi (15 lei pentru maşini Non Euro şi 5 lei pentru Euro 4), până la maxim un an.

            Excepţie de la plata vinietei fac autovehiculele electrice şi cele hibrid, cele pe două roţi, cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, cele destinate transmisiunilor radio şi tv sau cele deţinute sau folosite de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul de Ambulanţă sau Medicină legală, protecţia civilă, autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, serviciile de ambulanţă, Societatea de Transport Bucureşti, cele utilizate la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare, cele istorice şi cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

            Circulaţia maşinilor fără vinietă corespunzătoare se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de lei.

            În referatul de aprobare, se face trimitere la Planul Integrat de Calitate a Aerului, care are ca obiectiv reducerea poluării pentru încadrarea în valorile limită admise conform cerinţelor UE. Vinieta se va putea cumpăra prin SMS sau de la benzinării, iar sistemul va fi monitorizat video.

            Zona din centrul Capitalei unde, pentru accesul cu maşina, se va plăti o vinietă, iar pentru maşinile sub Euro 3, accesul va fi interzis: ”Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiaţaVictoriei – Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti şi P-ţa Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22, de luni până vineri, va fi interzis accesul fără achiziţionarea acestei viniete de către cei care au intenţia să tranziteze oraşul şi nu sunt înmatriculaţi în Bucureşti, cât şi de cei care sunt în Municipiul Bucureşti şi Ifov”, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.