Acasă Anchete Interne DĂ-I LIBERTATE! NU-I PLĂTI EXPLOATAREA! 

DĂ-I LIBERTATE! NU-I PLĂTI EXPLOATAREA! 

DISTRIBUIȚI

151907 – 04102019 –    Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) a lansat campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie, DĂ-I LIBERTATE! NU-I PLĂTI EXPLOATAREA!.

Conferinţa a reunit reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor ce activează în domeniul anti-trafic şi a marcat lansarea celei de-a treia campanii din cadrul proiectului ROFSIP2016OS5A10P02 Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetăţenilor, axată pe componenta prevenirii traficului de persoane în scopul exploatării prin cerșetorie.

Campania se derulează în perioada octombrie 2019 – mai 2020, A.N.I.T.P. având ca parteneri: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România.

Obiectivele urmărite în cadrul campaniei vizează:

  • creşterea gradului de conştientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de fiinţe umane
  • informarea şi sensibilizarea populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării prin cerșetorie
  • creşterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetăţenilor români cu privire la riscurile asociate traficului de persoane
  • informarea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane privind dimensiunea şi formele de manifestare ale acestui fenomen
  • creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului

Despre proiect:

Proiectul se derulează la nivel naţional, pe o perioadă de 36 de luni, fiind finanţat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească şi îşi propune implementarea a trei campanii de prevenire a traficului de persoane vizând principalele tipuri de exploatare: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală şi exploatarea prin cerşetorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.