Acasă Sud Ialomita Grav accident de circulație în Ialomița

Grav accident de circulație în Ialomița

DISTRIBUIȚI
Sursa foto: ISU Ialomița

151910 – 05102019 – În această dimineață, în jurul orei 05.00, pe DN 2 A, în satul Sf. Gheorghe, (Balaciu) a avut loc un grav accident rutier între un microbuz și un tir.

Încă din primele informatii furnizate de apelantul la 112, s-a comunicat că este vorba de un număr mare de victime, sens in care a fost activat imediat Planul Roșu de Interventie la nivelul judetului Ialomița, anunta IGSU.

La fața locului au acționat de urgență peste 40 de pompieri, paramedici SMURD și personal medical SAJ cu 19 autospeciale și ambulanțe.

Astfel, la nivelul județului Ialomița au fost alertate 3 echipaje de prim-ajutor SMURD și 7 echipaje medicale SAJ, 2 autospeciale pentru victime multiple, 2 descarcerări și 3 autospeciale de stingere.

De asemenea, de la ISU București-Ilfov au fost dislocate în sprijin o ambulanță de prim-ajutor SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple.

După realizarea intervenției integrate pentru descarcerarea persoanelor din microbuz și acordarea asistenței medicale, au rezultat 18 victime, dintre care 9 decedate (șoferul tirului și 8 din microbuz) și 9 transportate de urgență la spital:
– 3 la Spitalul Slobozia (conștiente);
– 1 la Spitalul Urziceni (stop cardio-respirator);
– 5 către Spitalele Bagdasar si Floareasca din București (toate conștiente).

În accident au fost implicate 17 persoane (16 din microbuz și 1 din tir).

Bilanț final
– 10 decedați (șoferul tirului și 9 persoane din microbuz)
– 7 răniți transportați la spital – 3 la Spitalul Slobozia și 4 către Spitale de urgență din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.