Acasă Social Sanatate Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Ziua Mondială a Sănătății Mintale

DISTRIBUIȚI

  151963 – 10102019 –    „Este timpul de a vorbi deschis despre sănătatea mintală, este timpul să creștem  gradul de conştientizare şi educare, la nivel național, în privinţa acestui domeniu.
Anul acesta au existat mai multe evenimente nefericite care au tras un semnal de alarmă cu privire la sănătatea mintală. Sunt multe de făcut în acest domeniu. Lucrăm la strategia şi a planului de măsuri sectorizat, dar care vor fi finanţate, pentru că altfel munca noastră nu va avea finalitate. Lucrăm și la standardizarea procedurilor operaţionale în spitalele de psihiatrie. Am stabilit întâlniri între specialiști din comisia de specialitate a MS, reprezentanți OMG-uri, medici pentru a găsi cele mai bune soluții pentru modificarea Legii Sănătății Mintale și a programelor de tratament.Este nevoie de formarea continuă a pregătirii personalului care lucrează în secţiile de psihiatrie care au un specific aparte, dar şi de conştientizarea populaţiei, deoarece există încă fenomenul de stigmă pentru aceşti pacienţi.
Anul acesta am finalizat controlul în toate unitățile sanitare care ne arată exact unde suntem și ce avem de făcut pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și a îngrijirii de care au nevoie acești bolnavi. Pentru prima oară vom deschide linii de finanțare şi atragerea de fonduri europene şi în domeniul psihiatriei, specialitate care nu a beneficiat de astfel de facilităţi până în prezent. Numeroși factori de natură socială, demografică, psihologică sau biologică contribuie la menţinerea sănătăţii mintale a unei persoane. Mesajul ministrului Sănătății, Sorina Pintea cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale
Aştept concluziile discuţiilor dintre profesionişti şi societatea civilă şi voi lua imediat măsurile necesare care se impun. Cazul bolnavului cu afecţiuni psihice necesită o abordare multidisciplinară. Deseori aceste cazuri, în special cele cronice, exced sfera medicală şi devin cazuri sociale. De aceea, susţin prima propunere făcută de specialişti care vizează înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, alcătuit din reprezentanţi ai mai multor ministere şi instituţii publice, cu putere de decizie, ca, de exemplu, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, cel de Interne sau Ministerul Afacerilor Externe – CEDO, care să elaboreze strategia şi planul de măsuri care să identifice toate soluţiile necesare domeniului”,  a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.