Acasă Politic CSAT: Mai mulți militari români în misiunile externe în 2020

CSAT: Mai mulți militari români în misiunile externe în 2020

DISTRIBUIȚI

152582 – 28112019 –   Miercuri, 27 noiembrie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă de președintele României, Klaus Iohannis.

            Primul subiect analizat și aprobat în cadrul ședinței l-a constituit stabilirea obiectivelor României la Reuniunea șefilor de stat și de guvern din NATO, care se va desfășura în perioada 3 – 4 decembrie, la Londra.

            Reuniunea se desfășoară într-un context aniversar, împlinirea a 70 de ani de la înființarea Alianței și are ca miză principală reconfirmarea unității aliate și a solidității relației transatlantice.

            Obiectivele țării noastre se referă, în principal, la proiectele de consolidare a posturii NATO de descurajare și de apărare, în special a celor care vizează direct România, valorificarea oportunităților pentru avansarea implementării măsurilor de creștere a prezenței aliate în țara noastră și în regiunea Mării Negre și  evidențierea contribuției României la partajarea echitabilă a responsabilităților în cadrul Alianței.

            Un alt subiect de interes l-a reprezentat analiza și aprobarea Planului de întrebuințare a Forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020.

            Astfel, Armata României va putea participa la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020, cu 2.669 militari, dintre care 2.126 militari vor participa la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, iar 543 militari se vor afla în așteptare pe teritoriul național, cu posibilitatea de a fi dislocați la ordin.

            Comparativ cu anul 2019, forțele Armatei României care pot participa la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020, sunt mai mari cu 224 de militari, ceea ce reprezintă o creștere cu 11,77%, iar forțele dislocabile la ordin au scăzut cu 177 de militari, față de anul 2019, respectiv cu 24,58% mai puțin.

            Efortul principal rămâne, în continuare, participarea cu forțe și mijloace la operația NATO din Afganistan – Resolute Support Mission (RSM), precum și menținerea contribuției naționale la asigurarea prezenței înaintate consolidate a NATO în cadrul Grupului de Luptă dislocat în Polonia, concomitent cu menținerea participării la operațiile NATO KFOR și EUFOR ALTHEA, din teatrul de operații din Balcanii de Vest.

            Ministerul Afacerilor Interne va participa la astfel de misiuni și operații cu 1.855 militari și polițiști, dintre care 791 vor participa la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, iar 1.064 vor fi în așteptare pe teritoriul național, dislocabili la ordin.

            Membrii CSAT au analizat proiectul cu propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării țării și securității naționale, pe anul 2019, proiect care a fost avizat favorabil de CSAT. Sumele stabilite la această rectificare asigură îndeplinirea integrală a obiectivelor asumate de instituțiile din domeniul apărării țării și securității naționale, până la sfârșitul acestui an.

            Un alt subiect analizat și aprobat în cadrul ședinței l-a reprezentat Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru anul 2020.

            Programul constituie un instrument de lucru al CSAT și poate fi adaptat în funcție de realitățile și prioritățile anului 2020, contribuind la realizarea obiectivului constituțional al Consiliului, respectiv organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc securitatea națională.

            De asemenea, membrii Consiliului au analizat și avizat proiectul de Lege pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului           ”Avion multirol al Forțelor Aeriene”, care prevede atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 5 avioane F-16A și pentru bunuri și servicii complementare.

            Scoaterea graduală din serviciu a avioanelor MIG 21 LanceR a impus identificarea unei soluții de executare a Serviciului de Luptă – Poliție Aeriană, conform angajamentelor asumate, cu avioane F-16.

            În încheierea ședinței, membrii Consiliului au avizat propunerea ministrului Apărării Naționale de numire în funcția deșȘef al Statului Major al Apărării a generalului-locotenent Daniel Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.