Acasă Externe Agenda Europeana UE aprobă un nou pachet de asistență bugetară destinat Republicii Moldova

UE aprobă un nou pachet de asistență bugetară destinat Republicii Moldova

DISTRIBUIȚI

            152239 – 01112019 –   Comisia Europeană a aprobat plata unei sume de aproape 25 milioane de euro sub formă de asistență bugetară pentru Republica Moldova, pentru a ajuta guvernul acestei țări să realizeze reforme esențiale în domeniile poliției, combaterii corupției și a spălării banilor, agriculturii și dezvoltării rurale, care vor aduce beneficii cetățenilor acestei țări. 

Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea: ”Pachetul de asistență aprobat – al patrulea din iulie până în prezent – este dovada angajamentului ferm și constant al UE față de calea reformelor urmată de Republica Moldova. Această asistență ar trebui să fie considerată ca fiind recunoașterea eforturilor susținute depuse de guvernul Republicii Moldova pentru a găsi soluții la problemele din domenii vitale precum justiția și statul de drept, în beneficiul cetățenilor acestei țări. UE este pregătită să sprijine în continuare acest proces important, care depinde de obținerea unor rezultate concrete, în special în ceea ce privește mult așteptata reformă a justiției”.

            Comisia și-a reluat în iulie sprijinul bugetar pentru Republica Moldova, după ce a suspendat aceste plăți timp de aproape doi ani din cauza deteriorării situației statului de drept din această țară. În urma schimbării de guvern care a avut loc în luna iunie, autoritățile Republicii Moldova au lansat un proces de reforme structurale semnificative și substanțiale, proces care a permis UE să își reia sprijinul bugetar și asistența macrofinanciară către Republica Moldova.

            De la ultima plată aferentă sprijinului bugetar, guvernul Republicii Moldova a continuat punerea în aplicare a programului de reforme în cadrul Acordului de asociere UE-Republica Moldova. Merită menționate îndeosebi măsurile suplimentare luate de guvern pentru a aborda problema corupției și a lipsei de independență a sistemului judiciar. În cursul acestui proces, Republica Moldova a solicitat Comisiei de la Veneția din cadrul Consiliului Europei să avizeze proiectul de lege având drept obiectiv reforma Curții Supreme de Justiție și a Procurorului General. Guvernul și-a demonstrat angajamentul de a ține seama de aceste recomandări.

            Potrivit observatorilor independenți, primul tur al alegerilor locale a avut loc în întreaga țară la 20 octombrie într-o atmosferă calmă și competitivă, cetățenii putând vota în deplină libertate.

Serviciile Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă vor monitoriza atent în continuare situația politică, inclusiv în ceea ce privește turul al doilea al alegerilor locale din 3 noiembrie. De asemenea, vor evalua în continuare îndeplinirea condițiilor înainte de a efectua noi plăți către Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.