Acasă Politic Părinții vor primi zile libere când sunt închise școlile

Părinții vor primi zile libere când sunt închise școlile

DISTRIBUIȚI

152756 – 12122019 –   Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, la 11 decembrie, proiectul de lege care prevede acordarea unor zile libere pentru unul dintre părinți, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Proiectul vizează copiii cu vârsta de până în 12 ani sau încadrați în categoria persoanelor cu dizabilități.

Inițiativa, care aparține deputaților PSD și ALDE, a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unor zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt acordați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a alor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Propunerea acordă deptul unuia dintre părținți de a asta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani sau dacă este încadrat în categoria persoanelor cu dizabilități. În situația familiilor monoparentale, zilele libere se acordă părintelul care este și tutorele legal al copilului.

Totodată, conform propunerii legislative, indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielolor personale din bugetul de venituri al angajtorului și este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

În cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinți au solicitat simultan zile libere va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.

”Adoptarea unei astfel de propuneri legislative vine în spriinul părinților, având în vedere problemele cu care aceștia se confruntă atunci când copiii sunt nevoiți să rămână acasă în situația închiderii temporare a unităților de învătământ unde aceștia sunt arondați”, se arată în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.