Acasă Externe Reuniunea Biroului AP OSCE la Bratislava

Reuniunea Biroului AP OSCE la Bratislava

DISTRIBUIȚI

152634 – 02122019 –    În data de 4 decembrie 2019 va avea loc, la Bratislava, Slovacia, reuniunea Sub-comisiei AP OSCE pentru Regulamentul Adunării şi proceduri de lucru. Organizatorii  din partea Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) invită să participe la reuniune membrii acestei sub-comisii care va avea loc în marja reuniunii Biroului AP OSCE.

            Tot în data de 4 decembrie 2019, la Bratislava, Slovacia, va avea loc reuniunea Biroului AP OSCE.

            Biroul AP OSCE reprezintă structura de conducere a Adunării și este compus din președinte, vicepreședinți, trezorier, ofițerii celor trei comisii generale și președinte emerit.   Biroul are ca responsabilități asigurarea punerii în aplicare a deciziilor Comisiei permanente și funcționarea eficientă a Adunării. Biroul urmărește, totodată, pregătirile pentru sesiunile anuale, de iarnă și de toamnă, respectiv pentru reuniunile în sesiuni extraordinare ale Adunării.

            Organizatorii invită membrii Biroului AP OSCE să participe şi la reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE, care va avea loc în perioada 5-6 decembrie 2019, tot la Bratislava.  

            Consiliile Ministeriale sunt reuniuni anuale la nivelul miniştrilor de externe, organizate de ţara care deţine Preşedinţia anuală în exerciţiu a OSCE, în cadrul cărora sunt fixate priorităţile acestei organizaţii şi sunt adoptate principalele decizii.

            La aceste acţiuni urmează să participe, în funcția de apartenența la structuri, următorii deputați membri ai Delegației Parlamentului României la AP OSCE:

            Victor Paul Dobre (PNL): la reuniunea Sub-comisiei AP OSCE pentru Regulamentul Adunării şi proceduri de lucru, în calitate de membru al acestei sub-comisii, și la reuniunile Biroului AP OSCE și Consiliului Ministerial al OSCE, în calitate de vicepreședinte al AP OSCE;           

Costel Neculai Dunava (PSD): la reuniunile Biroului AP OSCE și Consiliului Ministerial al OSCE, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice şi de securitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.