Acasă Politic Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost primiți în PNL

Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost primiți în PNL

DISTRIBUIȚI
foto:g4media.ro

152954 – 06012020 – Foștii lideri ai Pro România, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, au fost primiți luni în PNL, devenind direct membri în conducerea centrală a partidului, Biroul Executiv, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro.

Alături de Constantin și Cîmpeanu, au intrat în PNL alți trei foști deputați Pro România care au votat învestirea Guvernului Orban: Mircea Banias, Damian Florea și Liviu Ioan Balint.

Decizia privind primirea în PNL a celor cinci a fost luată în unanimitate de Biroul Executiv al partidului, au mai explicat sursele citate. Constantin și Cîmpeanu și-au negociat intrarea în PNL odată cu decizia de a acorda votul de învestitură pentru guvernul liberal, după cum G4Media.ro a scris încă de atunci (detalii aici).

După ce au votat învestirea Guvernului Orban, deși Victor Ponta interzisese tuturor parlamentarilor Pro România să facă acest lucru, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost suspendați din partid, deși erau membri fondatori ai formațiunii. Pe 20 decembrie, cei doi și-au anunțat demisiile din partidul condus de Victor Ponta, alături de mai mulți parlamentari și lideri de organizații județene. Sursa: G4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.