Acasă Politic ”Mica descentralizare” 

”Mica descentralizare” 

DISTRIBUIȚI

 153060 – 16012020 –  În calitate de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, Marian Petrache a reprezentat UNCJR (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România) la discuțiile de la Ministerul Fondurilor Europene pentru perioada de programare 2021-2027 și a vorbit despre descentralizarea obținerii fondurilor europene.

”Azi (n.r. – 15 ianuarie 2020) am făcut un mare pas ca să dăm drumul mai repede la proiectele strategice și de maximă importanță din Ilfov pentru că vom obține banii de la Comisia Europeană mult mai repede și vom tăia actele considerabil. Adică debirocratizăm. M-am întâlnit cu ministrul Ioan Boloș, care a propus să se transfere responsabilitatea fondurilor europene alocate dezvoltării regionale, de la centru în teritoriu. Ceea ce mi se pare o idee foarte bună. Adică să nu mai fie o singură autoritate de management care împarte banii europeni pentru toate proiectele din țară și care se regăsește acum la Ministerul Dezvoltării Regionale, ci să existe opt autorități de management la nivelul regiunilor de dezvoltare (București-Ilfov, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru, Nord Est și Sud-Est) care să-și gestioneze singure fondurile europene. Ce înseamnă asta pentru noi: că proiectele noastre MSP, Nodul Intermodal de la Moara Vlăsiei, gestionarea deșeurilor – ca să vă dau doar câteva exemple – vor începe mult mai repede, pentru că vom primi banii mult mai repede. Acum drumul de la idee până la începerea efectivă a lucrării – până la prima cazma – durează aproximativ doi ani – cu această mutare timpul se reduce la jumătate. Ce se schimbă: ghidurile de finanțare nu vor mai fi stabilite de minister, ci la nivelul regiunii, prin urmare vor reflecta mult mai bine realitățile din teritoriu, documentația de finanțare va fi simplificată, iar proiectele vor fi evaluate doar la nivel regional, la fel și plățile. Comisia Europenă va vira banii direct spre regiuni, prin Ministerul de Finanțe. Acum evaluarea se face la dublaj – și la nivel regional și la minister. Pe scurt: Azi am făcut mica descentralizare”, a declarat Petrache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.