Acasă Uncategorized 25 de ani de relații diplomatice între România și Arabia Saudită

25 de ani de relații diplomatice între România și Arabia Saudită

DISTRIBUIȚI

153357 – 12022020 –  Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu va avea miercuri, 12 februarie 2020, consultări politice cu ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite, Adel Bin Ahmed Al-Jubeir, care efectuează o vizită în România în perioada 12 – 13 februarie 2020.

Vizita înaltului oficial saudit, care are loc în contextul împlinirii, în acest an, a 25 de ani de relații diplomatice între cele două state, se înscrie în linia eforturilor comune de consolidare a relațiilor bilaterale, atât din punct de vedere politic, cât și economic și în alte domenii, precum și de impulsionare a schimbului de opinii cu privire la evoluțiile regionale și internaționale de interes pentru ambele state.

Agenda convorbirilor bilaterale cuprinde aspecte privind evaluarea stadiului și posibilităților de dezvoltare a dialogului politic bilateral, precum și la nivel sectorial, inclusiv între mediile de afaceri. Convorbirile vor include și un schimb de opinii privind situația actuală de securitate din Orientul Mijlociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.