Acasă Politic Guvernul Orban II: Rămâne cum am stabilit

Guvernul Orban II: Rămâne cum am stabilit

DISTRIBUIȚI

 153333 – 10022020 –   Liderii PNL, reuniți luni dimineața în ședința Biroului Executiv (BEX), au aprobat în unanimitate lista neschimbată a miniștrilor și a programului de guvernare ajustat, pe care premierul desemnat, Ludovic Orban, le va trimite Parlamentului pentru a cere un nou vot de învestitură.

În trei luni, guvernul pe care îl conduc a atins performanțe la care puțini români s-ar fi așteptat. Sunt mulțumit de activitatea miniștrilor și, ca atare, echipa guvernamentală e propusă în aceeași componență ca și guvernul care a funcționat începând cu 4 noiembrie 2019, a spus Orban.

El a precizat că a scos din programul de guvernare obiectivele atinse și a adăugat obiective în zona fondurilor europene, afaceri interne, dezvoltare și administrare locală

Biroul Executiv al PNL l-a votat, de asemenea, pe Orban șef de campanie la alegerile locale și parlamentare din acest an.

Nu în ultimul rând, Orban a mai spus că ”trimitem la Monitorul Oficial toate ordonanțele de urgență adoptate în ultima ședință de guvern. Deja au fost trimise unele, azi și mâine le vom trimite pe restul. Am adoptat ordonanțe de urgență indispensabile”.

Lista de miniştri propusă: Raluca Turcan – viceprim-ministru, Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice, Marcel Vela – ministrul Afacerilor Interne, Bogdan Aurescu – ministrul Afacerilor Externe, Cătălin Predoiu – ministrul Justiţiei, Nicolae Ciucă – ministrul Apărării Naţionale, Virgil Popescu – ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode – ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Adrian Oros – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Costel Alexe – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ion Ştefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Marcel Boloş – ministrul Fondurilor Europene, Victor Costache – ministrul Sănătăţii, Monica Anisie – ministrul Educaţiei şi Cercetării, Bogdan Gheorghiu – ministrul Culturii, Ionuţ Stroe – ministrul Tineretului şi Sportului și Violeta Alexandru – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.