Acasă Economie ONG-uri și companii au lansat la București VoHub, o coaliție pentru susținerea...

ONG-uri și companii au lansat la București VoHub, o coaliție pentru susținerea învățământului dual

Comparativ cu sudul și estul, Județele din vestul țării sunt mai interesate de învățământul dual

DISTRIBUIȚI

 153276 – 05022020 – Fundația Schottner Servicii Sociale, Asociația Commit 2 Evolution, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, ENGIE România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Grupul City Grill au lansat astăzi, 5 februarie 2020, VoHub, o coaliție pentru promovarea învățământului profesional dual în România, al cărei lider este Asociația Hands Across România. În cadrul unei conferințe de presă, membrii coaliției au explicat importanța învățământului profesional dual și provocările acestuia:

VoHub vrea să fie, în primul rând, o voce pentru principalii beneficiari ai acestui tip de învățământ: elevii. Pornim la drum cu optimism și putere de muncă, cu dorința de a crea un mediu propice dezvoltării învățământului profesional dual, astfel încât să sprijine, în mod sănătos și real, construirea viitorilor profesioniști în diverse meserii. Credem că în acest fel vom contribui la consolidarea reputației învățământului profesional, în România, Vom avea permanent pe agendă îmbunătățirea cadrului legislativ specific, identificarea soluțiilor pentru formarea tutorilor, dezvoltarea curriculei, toate pentru a convinge elevii de oportunitatea învățării unei meserii”, arată Mihaela Sava, președintele Asociației Hands Across România, liderul coaliției.

Învăţământul dual a fost introdus în România din anul şcolar 2017-2018. Dacă în prima promoție se înscriseseră aproape 2.300 de elevi, ulterior, datorită eforturilor comune ale tuturor celor implicaţi, sprijiniţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, numărul elevilor din anul școlar 2019-2020 a crescut de peste 5 ori, ajungând la aproape 13.000 de elevi.

România se află într-o perioadă în care dezvoltarea competenţelor tehnice ale elevilor este o soluție viabilă pentru diminuarea lipsei acute a forţei de muncă calificate. Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic încurajează iniţiativele la nivel naţional pentru implicarea pe scară largă a actorilor relevanţi în educaţie şi formare profesională, cu scopul promovării şi implementării cu succes a învăţământului dual. Parteneriatul dintre mediul economic şi educaţie este soluţia ideală pentru a răspunde nevoilor pieţei muncii”, arată Dalia Maria Mircea-Dărămuş, Director Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT).

Pentru companii, deși foarte interesate de acest tip de școlarizare, provocarea cea mai mare rămâne lupta cu mentalitatea, și anume că școala profesională este rezervată elevilor slab pregătiți. Mediului privat îi rămâne deci misiunea dificilă, dar nobilă, de a-i convinge pe elevi că a avea o meseria este unul dintre cele mai importante lucruri în viață. La 14 ani, când tânărul adolescent nu simte încă importanța planificării vieții pe termen lung, părintele devine principalul partener de discuție. În echipă cu dirigintele și consilierul școlar, acesta are marea responsabilitate de a îndruma elevul către o meserie care îi poate asigura o viață independentă și care nu este, în mod iremediabil, finalul studiilor.

Pentru anul școlar viitor, peste 760 operatori vor fi parteneri de practică în învățământul dual, în creștere față de anul școlar 2019-2020, în creștere cu 10% față de anul școlar precedent.

Deși interesul companiilor este în creștere, recrutarea elevilor rămâne cea mai mare provocare.

Cei trei ani de școală profesională nu au fost capătul experienței mele de învățare, mi-am continuat studiile la seral și apoi universitate. Continuarea studiilor nu m-a împiedicat să practic meseria pentru care m-am pregătit în școala profesională. Mă bucur că am o meserie care-mi asigură independența, mărturisește”, declară Alexandru Săgețeanu, angajat Schaeffler și absolvent de învățământ profesional dual.

Deși aflat la început în România, învățământul dual promite să continue ascensiunea. Anul școlar 2020-2021 se anunță prolific: peste 760 operatori vor fi parteneri de practică, în creştere cu 10% faţă de anul şcolar actual, în paralel cu o creștere de aproape 30% a ofertei de școlarizare.

Cele mai multe locuri alocate în planul de şcolarizare, ca urmare a solicitărilor operatorilor economici parteneri ai unităţilor de învăţământ, sunt în următoarele domenii de formare profesională:

  • mecanică (peste 3.800 de locuri)
  • turism şi alimentaţie (peste 1.300 locuri)
  • electric (peste 800 de locuri)
  • electromecanică (peste 700 de locuri)

Referitor la proiectul planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021, din datele furnizate de inspectoratele şcolare, doar pentru clasa a IX-a, se preconizează a avea un număr de peste 320 de clase cu aproape 9.000 de locuri, reprezentând 4,9% din totalul locurilor la clasa a IX-a. Acest procent, în creștere cu aproximativ 1% față de anul școlar curent, indică interesul încurajator din partea elevilor și a mediului privat pentru această formă de pregătire a tinerilor pentru viitor.

Cu ponderi peste media naţională, în proiectul planului de şcolarizare, se situează 13 judeţe, iar dintre aceste, cu ponderi peste 8%, amintim județele: Alba, Brașov, Bihor, Cluj, Satu Mare, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin, Timiş. La polul opus, se situează Vrancea, Giurgiu și Ialomiţa, judeţe fără ofertă la învăţământul dual.

Lansarea coaliției a suscitat interesul instituțiilor și companiilor, ai căror reprezentanți au fost prezenți la lasnare: Luminița Barcari, secretar de Stat, Ministrul Educației Naționale și Cercetării, Victor Picu, președinte Autoritatea Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Cendrine de Buggenoms, Direcția Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune a Comisiei Europene, Dalia Maria Mircea-Dărămuş, director Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), Virgil Ion, șef Serviciul Managementul Informației și Registre Naționale, Autoritatea Națională pentru Calificări, Cezar Bârlădeanu, manager Instruire și Dezvoltare, ENGIE România, Mihai Botea, expert Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relațiilor cu Comunitatea,  Primăria Sector 3, Carmen Rüth, director Programe Copii & Tineri, Fundația Schottner Servicii Sociale Germania, Daniela Croitoru, Școala Profesională Kronstadt (SPGK) Brașov, Alexandru Săgețeanu,  angajat Schaeffler și absolvent învățământ profesional dual și Daniela Gheorghe, psiholog copii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.