Acasă Social Kovesi joacă tare

Kovesi joacă tare

DISTRIBUIȚI
foto: comisarul.ro

149826 – 15022018 – Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a susținut miercuri seara o conferință de presă, aceasta fiind prima reacție publică după ce mai mulți politicieni i-au cerut ministrului Justiției să o revoce din funcție.

Kovesi a declarat, printre altele, că nu are niciun motiv să își dau demisia întrucât ”am respectat legea în tot ce am făcut” și a catalogat atacurile susținute lansate de duminică seara încoace drept ”un festival disperat al inculpaților”.

Declarațiile Laurei Codruța Kovesi:

Voi incepe cu cateva precizari referitoare la informatiile din spatiul public cu privire la modul de instrumentare a unor dosare pe rolul DNA

Am solicitat colegilor de la Ploiesti un raport scris cu privire la stadiul dosarelor in care sunt implicate persoanele care au facut declaratii in spatiul public

In urma informatiilor primite azi, voi face cateva precizari

Un raport scris a fost trimis si procurorului general

La Ploiesti au fost instrumentate mai multe cauze in care Mircea Cosma, Vlad si Andreea Cosma au fost in calitate de martori si inculpati

Intr-un dosar, Vlad Cosma a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta alaturi de Mircea Cosma, pentru luare de mita si abuz in serviciu

Cauza a fost inregistrata la ICCJ prin sentinta penala din noiembrie 2016, cei doi fiind condamanti: Cosma Mircea la 8 ani, Vlad Cosma la 5 ani

Acum dosarul este in apel, cu termen saptamana viitoare, 19 februarie

Mentionez ca in aceasta cauza cererile si exceptiile de camera preliminara, inclusiv cu privire la legalitatea administratii probelor, au fost respinse

Cererile prin care au spus ca procurorii nu au procedat legal au fost respinse, s-a constatat definitiv in camera preliminara ca probele au fost administrate legale

Ce inseamna procedura de camera preliminara?

E procedura care se deruleaza cand procurorii fac un act de inculpare, e faza in care inculpatii care cred ca procurorii nu au administrat legal probe sau sunt acuzati ca au falsificat probe, judecatorii fac un control asupra modului in care procurorii au respectat legea

Acesti inculpati care fac acuzatii nereale au invocat in fata judecatorilor cereri si exceptii, care au fost respinse

Vlad Cosma a avut calitate de martor in 12 dosare

De foarte multe ori, prezenta sa a fost solicitata de procurori, in special cand a fost audiat ca inculpat, dar de foarte multe ori, din proprie initiativa, s-a prezentat si a formulat denunturi cu privire la fapte de coruptie

Dupa pronuntarea sentintei de condamnare, care nu e definitiva, acesti inculpati condamnati in prima instanta au inceput diverse demersuri pentru a obtine un act care sa ii ajute sa obtina o pedeapsa mai mica

Vineri, 9 februarie, persoane din anturajul lor s-au prezentat la sediul DNA Ploiesti incercand sa intimideze procurorii sub forma unor avertismente de difuzare in presa a unor inregistrari trunchiate de natura sa compromita procurorii

Evident ca procurorii nu au cedat pentru ca stiu ca au respectat legea

Persoana care s-a prezentat vineri a facut mai multe afirmatii, extrem de relevante

A sustinut duminica se iese pe televizor, sa distruga pe toata lumea, o sa iasa un scandal fantastic, e ditamai regia facuta

Procurorilor li s-a cerut expres sa ne asezam undeva sa cautam o varianta, sa picam la pace

Procurorii nu au cedat pentru ca stiu ca nu au falsificat probe

Iata ca duminica seara au aparut exact acele situatii descrise inca de vineri de persoane din anturajul inculpatilor

Procurorii si politistii de la Ploiesti nu s-au temut

Inculpatii au trecut la aplicarea planului si au devoalat propriile lor fapte de santaj

Acesta e unul dintre motivele pentru carelui inculpatului Cosma Vlad care era martor protejat intr-un dosar i s-a ridicat protectia, pentru ca si-a devoalat singur marturia

Procurorii din DNA nu falsifica probe, respecta legea

Modul in care lucreaza e supus controlului judecatoresc, in toate dosarele noastre

Judecatorii verifica daca s-a respectat legea la administrarea probelor

E in curs o verificare a Inspectiei Judiciare. Am fost intrebata ce am facut? Am facut ce prevede legea. Orice suspiciune de abatere se cerceteaza de IJ

IJ s-a seziat luni, doi dintre colegii ale caror nume au fost vehiculate in presa au sesizat chiar ei CSM

Asteptam sa se verifice modul in care s-a lucrat in acest dosar

Am declarat la preluarea mandatului toleranta zero la coruptie, la neprofesionalism in DNA

Nu e prima oara cand sunt incidente cu privire la activitatea DNA

A fost prima oara in mandatul meu cand un procuror sef a fost investigat pentru coruptie, a fost arestat si condamnat

Atunci cand procurorii nu au respectat legea, am sesizat IJ, am cerut CSM revocarea unor procurori care nu si-au indeplinit atributiile

La primul semn ca un procuror nu a respectat legea, am reactionat, conform atributiilor legale

Avem mecanisme interne de autocuratare

Dar asta nu inseamna ca toti procurorii sunt la fel

In ultimii 4 ani DNA a obtinut cele mai bune rezultate

Peste 70 de demnitari trimisi in judecate, doi prim ministri, ministri, deputati si senatori

DNA a dovedit ca legea e egala pentru toti

Daca un procuror a incalcat legea, nu inseamna ca toti sunt la fel

Nu trebuie sa culpabilizam tot corpul procurorilor si sa spunem ca asa se lucreaza. Nu, nu asa se lucreaza

E o coincidenta ca in ultimul an s-au pronuntat sentinte pentru persoane dintr-un partid, in dosare investigate de DNA? Ma intreb

Nu se falsifica probe in DNA. Cine incalca legea, imediat se iau masurile legale

Nu cred ca acest atac e intamplator. Asistam in ultima perioada la un festival disperat al inculpatilor, care spun neadevaruri, parti de adevar

Aici nu e vorba de Kovesi, si va reamintesc ce am zis la primul raport de activite. DNA nu e un om, DNA e o institutie

Acest atac nu e despre Kovesi, e despre procurorii care si-au facut treaba. Vizeaza ingenuncherea statului roman, umilirea societatii si a poporului roman

Suntem atacati ca ne-am facut treaba. Ne atacă penalii, nu oamenii cinstiți!

Justitia e sub un asalt de peste un an

Daca ne uitam cine ataca vedem inculpati condamnati, trimisi in judecata, oameni care au bani, resurse, posibilitati si care vor sa decredibilizeze justitia, ce s-a facut corect, sa duca in derizoriu faptele de coruptie

Daca esti condamnat azi pentru o fapta de coruptie pare ca nu e atat de grav in opinia unor inculpati

Aici vorbim de un mesaj transmis intregii societati si in special justitiei

Intrebari si raspunsuri:

Din ce ati citat acele dialoguri dintre emisarii lui Cosma?

Din raportul scris primit vineri in care procurorii au relatat discutia. Discutia e inregistrata. Toate activitatile s-au derulat conforma legii

Nu pot sa confirm sau sa infirm daca exista ordonanta. S-a respectat legea

Daca DNA face din probe o declaratie publica, nu se incalca legea?

Nu va confirm daca e autorizare din partea judecatorului, CPP prevede mai multe posibilitati de a face o inregistrare

In comunicarea publica respectam ghidul de comunicare publica al CSM. Cei care considera ca am incalcat legea prin modul in care am comunicat public pot adresa o sesizare Inspectiei Judiciare, care va verifica

Veti merge in instanta cu aceste probe?

E un dosar in lucru, procurorul decide ce probe pot fi utile cauzei. Din pacate, nu pot sa raspund la intrebare, e strict raspunderea procurorului de caz ce probe foloseste

Cine a decis ca in comunicat sa apara aceste citate?

Orice comunicat de presa e responsabilitatea mea

Procurorii Onea si Negulescu au marturisit sa vina seful DNA Prahova si ca dvs ati fost foarte incantata. Asa procedati si in alte dosare?

De unde ati citat afirmatia?

Sunt inregistrarile…

Sunt supozitii aparute in spatiul public. Teoretic nu comentez supozitiile. dar va raspund. Nu am avut nicio discutie cu Negulescu, Vlad Cosma despre modul de ancheta, si ce trebuie facut. Aceasta speculatie a aparut intr-o inregistrare care nu e facuta in sediul DNA

Probabil in sediul Curtii de Apel Ploiesti, cand Negulescu nu era procuror, moment in care nu il cunosteam pe Negulescu, deci nu puteam sa am o discutie cu el

A fost la dvs seful DNA Prahova? Ati avut aceasta discutie, ca ati fost foarte incantata?

Nu am avut niciodata o astfel de discutie cu procurorul Onea, nici cu cu Negulescu. In discutiile profesionale nu vorbim de satisfacii, ci de criterii de performanta

Aveti ceva sa va reprosati?

Si ca om ai tot timpul ceva sa iti reprosezi

De cate ori a renuntat Vlad Cosma si a primit reducerea la jumatate a pedepsei? De ce a primit calitate de martor protejat? Va veti da demisia tinand cont ca se imputa atatea lucruri?

Vlad Cosma a facut mai multe denunturi, din motive evidente, nu spun cate sunt, confirm ca a venit din proprie initiativa, nu a fost cautat de procuori, s-a prezentat singur

Nu pot sa confirm in cate dosare a promit identitate protejata

Spun cetatenilor la unele intrebari nu pot raspunde pentru ca sunt chestiuni ce tin de ancheta si nu pot comenta public

Intr-un dosar, in care a fost discutat in ultimele zile, a avut calitate de martor protejat

Potrivit CPP cand un martor e amenintat, cand exista riscuri asupra vietii, ca va suferi repercusiuni, legea prevede posibilitatea ca identitatea sa reala sa fie protejata

Aici martorul primeste alta identitate, un alt nume consemnat in ordonanta, cu care apare in proces, numele real fiind protejat

E o procedura care se foloseste peste tot in lume, nu este o procedura inedita

Aceasta ridicare a protectiei are loc cand masurile care au impus luarea protectiei au disparut

Legat de a doua intrebare: Nu e vorba de Kovesi aici, e vorba de asaltul asupra justitiei, de festivalul inculpatilor care vor sa umileasca societatea, romanii. Nu am niciun motiv sa imi dau demisia, am respectat legea in tot ce am facut.

Aceste proceduri presupun si conspirarea anumitor dovezi? Si probele pot avea un regim conspirat? Procurorul Negulescu a lucrat in dosarele in care Cosma era martor protejat?

In CPP sunt prevazute mijloacele ce pot fi folosite pentru a obtine probe

In toate dosarele respectam dispozitiile legale

Nu pot sa fac publice metodele prin care protejam identitatea unor persoane

La modul general, cand o persoana, indiferent ca e cu identitate protejata sau reala, are posibilitatea sa puna la dispozitia anchetatorilor documente. Sunt situatii in care martorul aduce documente

Sunt situatii in care, intrebat despre anumite imprejurari, spun: cu privire la acest aspect am documente, nu le am la mine

Legea nu prevede expres ca martorul trebuie sa vina cu documentele. Depunerea se poate face personal, prin posta, fax, email, prin avocat

Daca ne referim strict la speta dezbatuta, modul in care au fost depuse documentele la dosar face obiectul verificarii de catre Inspectia Judiciara. IJ va decide daca au fost depuse lagal sau nelegal, e atributul exclusiv al sau. Nu trebuie sa judecam la televizor daca un document a fost depus legal sau nu

Procurorul Negulescu nu a lucrat in aceasta speta in care martorul a avut identitatea protejata

Cand ati aflat despre actiunile procurorului Negulescu?

La momentul incare si-a inceput activitatea in DNA, cred ca avea o vechime de peste 20 de ani in magistratura. Nu era nicio cercetare disciplinara in curs, nu am primit nicio sesizare privind conduita sa

In cadrul DNA se fac controale cu privire la modul in care se lucreaza din punct de vedere al ritmicitatii. Nu se asista la audieri

Nu am primit plangeri, reclamatii, am vazut cu totii ca au aparut anumite inregistrari in care parea ca are un comportament care nu e potrivit pentru un magistrat

La acel moment si-a dat demisia din DNA

E foarte greu pentru seful institutiei, sunt in DNA peste 11.200 de dosare, zilnic sunt 70 – 80 de audieri. Daca persoanele cu care intra procurorul in contact nu au reclamat acest lucru…

Dar repet, la primul semn cand aflam ca un procuror nu a repsectat legea am reactionat. Cand am vazut acele inregistrari si acel comportament cu care personal nu sunt de acord…

Unii au incalcat legea, codul deontologic, aceste lucruri s-au verificat, s-au luat masurile legale. Cand au aparut primele indicii, am dispus masuri

Tudorel Toader spunea ca are un raport si e pregatit cu o masura. La ce raport se refera?

Nu stiu despre ce raport e vorba, nu am avut nicio discutie cu ministrul, singura discutie a fost in fata dvs la CSM, cand s-a dezbatut raportul de control al Inspectiei Judiciare anul trecut.

De la acel moment nu am mai avut nicio discutie cu el. Nu mi s-a cerut niciun fel de date, ca atare imi e foarte greu sa va raspund ce are in vedere. Nu pot sa raspund in locul ministrului de Justitie

Daca tot am vorbit de controlul IJ, anul trecut DNA Ploiesti a fost contorlat de IJ, inclusiv din perspectiva managementului. Nu s-au constatat deficiente, nu s-au facut propuneri de revocare din functie sau alte recomandari

In inregistrari apare un document atribuit lui Sebastian Ghita. Presa spune ca ar fi fost trimis la DNA de catre dl Coldea?

E un aspect care urmeaza sa fie verificat de IJ. Nu pot confirma ca inscrisul prezentat public e identic cu cel de la DNA. IJ va verifica cum au fost depuse la dosar documentele si daca s-a respectat legea si va lamuri cine a trimis documentul si daca a fost trimis legal sau nu

Sebastian Ghita spunea ca ati fost prezent la el acasa. E adevarat? Daca prezinta dovezi, va dati demisia?

Anul trecut, exact pe vremea asta, am raspuns la aceste intrebari. Am spus ca e prima si ultima oara cand comentez afirmatiile nereale ale inculpatilor. Cred ca e momentul sa imi rezerv dreptul ca atunci cand inculpatii fac afirmatii neadevarate sa nu intru in discutii cu acestia

In foarte multe dosare sunt folosite denunturi ale unor persoane condamnate, care sunt luate de bune…

Sunt situatii in care inculpatii fac denunturi, e dreptul lor. Nu putem interzice unor persoane sa faca denunturi, accesul la justitie e liber

Nu luam de bun orice denunt, in spatele denuntului de foarte multe ori sunt alte interese. Orice denunt e verificat, poate fi confirmat prin probe sau poate fi infirmat. Nu inseamna ca un inculpat care face un denunt automat procurorii trimit in judecata

Inregistrarile arata administrarea probelor in dosarul privind campania electorala

Am vorbit despre toate dosarele, in care a fost audiat ca martor si ca inculpat

Dosarul la care fac referire a fost transmis printr-un comunicat de presa, deci probele nu au fost verificate de judcator

Ma refer la dosarul in care cei doi inculpati au fost trimisi in judecata

Pentru dosarele in curs de investigare, oricine considera ca procurorl nu a respectat legea, poate sesiza Inspectia Judiciara

Luati in calcul posibilitatea suspendarii vreunui procuror?

Legea nu prevede nicio posibilitate a procurorului sef de a suspenda procurorii din functie, e competenta CSM. Eu nu pot suspenda procurorii, nu am acest atribut, care este la CSM

Spuneati ca DNA Ploiesti e o structura de elita. Sunteti la fel de multumita?

Eu nu am nicio certitudine ca acele inregistrari sunt reale sau nu. Va intreb, toata activitatea DNA se rezuma la un dosar in care un inculpat condamnat face afirmatii despre un procuror?
Faptul ca un inculpat acuza un procuror nu inseamna ca acuzatia e adevarata. Sa asteptam sa vedem daca se verifica

Ati cerut explicatii procurorului Onea?

Sigur. Sigur ca am vorbit la telefon, vorbesc cu toti colegii la telefon. Am solicitat si explicatii scrise, cum e firesc.

Cum a fost posibil ca Vlad Cosma sa faca acele inregistrari, au fost in sediul DNA?

Atunci cand persoanele sunt citate, se face un control la intrarea in sediu, dar care are ca scop prevenirea unor fapte de violenta, inclusiv autoranirea

Sa fim realisti, traim in era informationala, e foarte dificil sa controlezi un om, sa-i controlezi toate hainele. O astfel de inregistrare poate fi facuta, suntem constinenti cu totii ca persoana din fata ta te poate inregistra. Acest lucru arata ca nu avem nimic de ascuns. Orice procuror care respecta legea nu se teme ca este inregistrat.

Sunt situatii in care si procurorii cand fac audieri inregistreaza. Nu pot reprosa colegilor ca cineva a intrat in sediu si a facut o inregistrare.

In ce-l priveste pe Sebastian Ghita, in septembrie 2016 am spus ca am raspuns la aceste intrebari in mod repetat, am spus ca sunt minciuni lansate in spatiul pubic

Aici eu nu am iesit sa-i raspund inculpatului Vlad Cosma, ci sa va spun ca nu falsificam probe, sa raspunde cetatenilor cinstiti din Romania care se intreaba daca in Romania se adminsitreaza corect probe.

Eu raspund oamenilor cinstiti din Romania, care cred sau nu in DNA. Care intreaba: aveti probleme cu procurori care nu respecta legea? Da, cateodata avem probleme, dar luam masuri

Cand vedem un festival disperat al inculpatilor care ne ataca, inregistrari trunchiate, e normal sa iesim sa dam explicatii, ce am facut sau ce nu am facut

Nu suntem o institutie perfecta, ne dorim sa fim. Dar la astfel de acuzatii nu putem sa avem pasivitate

Eu asta le spune cetatenilor: nu falsificam probe si respectam legea

Avem un dublu control, judecatoresc si din partea Inspectiei Judiciare, suntem controlati tot timpul

Daca cineva a inteles ca am iesit sa raspund inculpatilor se insala, eu nu raspund inculpatilor

Dar la anumite neadevaruri am raspuns in mod repetat. Sigur ca imi rezerv dreptul, daca sunt intrebata de mai multe ori acest lucru, sa spun ce e o situatie lamurita

In legatura cu acest inculpat, am raspuns la toate intrebarile

Sunteti pregatita pentru orice decizie a ministrului Justitiei?

Nu am avut nicio discutie cu el, nu mi-a cerut nicio explicatie

Am avut o discutie doar cu procurorul general Augustin Lazar

Sunt in functia asta de 4 ani, am un mandat pe care trebuie sa il duc la capat, sunt pregatita pentru orice implica aceasta functie

Pana nu va exista o solutie legala, imi voi continua mandatul

Pot sa va spun ca nu ne-a intrebat nimeni daca ce a aparut in presa e real sau nu.

Daca Vlad Cosma a depus plangere in 9 februarie, ce sens mai avea santajul?

Cred ca trebuie sa va raspunda inculpatul

Cand s-a deschis dosarul de santaj?

Vorbim de un dosar deschis anul trecut, apoi unul in februarie, cele doua cauze au fost reunite intr-un singur dosar.

Personal, va asteptati ca ministrul Justitiei sa va revoce? Dar decizia finala o ia seful statului. Ati discutat recent cu presedintele, v-a cerut explicatii?

Singurele explicatii pe care le-am dat au fost catre procurorul general. Legea nu prevede o informare de alt tip catre alte institutii

Aici vorbim de Justitie si de asaltul asupra Justitiei si de mesajul care se intentioneaza sa se dea celor din Justitie, nu vorbim de mine personal; despre mesajul care se transmite celor care au avut curajul sa lupte cu coruptia la nivel inalt

Pentru ce acest asalt? Pentru ca s-au pronuntat anumite condamnari. Cine ataca? Inculpatii disperati

Revin cu aceeasi intrebare: ati discutat cu dl Iohannis?

Nu, de cand au aparut aceste informatii publice, nu.

Despre raportul comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile din 2009, unde se spune ca ati participa la intalnirea de la Gabriel Oprea. Ati fost?

Ce am avut de raspuns comisiei am raspuns in scris. Va rog sa ma intrebati ce am facut in calitate de procuror sef al DNA, va rog sa ma intrebati in aceasta calitate.

Aveti obiceiul sa criticati deciziile CCR. Cum se impaca acest lucru cu pozitia de procuror-sef?

Va rog sa imi dati un singur exemplu

Despre decizia CCR privind abuzul in serviciu

Va respect opinia, spuneti ca e o critica… Nu, cand spun ca dosare au fost inchise ca urmare a deciziei CCR, prezint efectele deciziei.

Am prezentat statistic care sunt efectele deciziei. In 2016, am spus ca in urma unei decizii a CCR activitatea procurorilor care participa in sedinta de judecata a crescut cu 40%

E obligatoriu pentru un sef al unei institutii sa prezinte efectele unei decizii asupra sa

Nu am criticat deciziile CCR, am prezentat efectele lor, le-am respectat intotdeauna

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a spus ca i-ati cerut urgentarea unui dosar

Nu am avut niciodata discutii cu ea despre un dosar in care sa fie inplicat un ministru care urma sa ajunga premier. Nu am avut niciun fel de discutie in acest sens

E totusi interesant, dupa ce am cerut revocarea sa din DNA, ca apar astfel de afirmatii. Nu am avut o astfel de discutie cu ea si nu i-am cerut sa urgenteze niciun dosar

Treaba procurorului sef sa le ceara procurorilor sa solutioneze dosarele vechi.

E adevarat ca Negulescu a avut o relatie personala cu Andreea Cosma?

Nu stiu ce sa raspund, nu ii intreb pe procurori despre viata lor personala, nu verific ce fac ei in timpul liber.

Aveti informatii ca a favorizat anumite persoane?

Primele informatii le-am vazut cand au aparut acele informari in spatiul public si atunci am luat si masuri

Aveti incredere ca veti avea un control de la IJ?

Nu am avut un conflict cu IJ, am contestat anumite aspecte la CSM, ne vom supune verificarilor

Si noi dorim sa se lamureasca aceasta situatie

Stiti de solicitarea ministrului de Interne?

Nu am primit nicio solicitare oficiala, am luat la cunostinta din spatiul public, de fiecare data am raspuns institutional, nu prin intermediul presei

Ii voi raspunde doamnei Carmen Dan, voi vedea ce motive a invocat, nu pot sa va spun ce decizie voi lua pana nu vad solicitarea.

Ma refer la toti cei care fiind condamnati sau cercetati au facut turul televiziunilor, sunt seara de seara in studiourile televiziunilor, inculpati condamnati sau cercetati

Ghita, Adamescu Jr, toti sunt fugiti. Aveti vreo vina?

Sunt situatii in care anumiti inculpati nu mai au masura preventiva, in aceste situatii DNA nu are niciun fel de atributii. Chiar si cand e control judiciar, DNA nu are nicio atributie

Polita Romana e cea mai in masura sa ne spuna ce impedimente sunt pentru a preveni astfel de situatii cand inculpati sub control judiciar pleaca din tara

Eu nu am spus ca am discutat cu procurorul Negulescu, ci cu procurorul Onea. Nu am avut nicio discutie telefonica cu Negulescu de cand a plecat din DNA. Si anterior am discutat intotdeauna cu procurorul sef, cu el vorbesc.

Cand au aparut inregistrarile, am avut o discutie cu Onea si cei de la Ploiesti

A recunoscut ca el e in inregistrari?

A facut conferinta de presa si a spus ca nu poate spune 100% ca e vocea lui. Cand l-am intrebat, mi-a spus ca nu poate preciza daca e vocea lui. Ramane sa dea explicatii la IJ.

Majoritatea parlamentara s-a pronuntat pentru revocarea dvs

Nu comentez ce zic politicienii

Spuneati ca justitia e atacata. Ce veti face?

Ce am facut si pana acum, ne continuma anchetele, lucram profesionist, nu cred ca la vreun moment am dat senzatia ca ne-am intimidat. O sa vedem daca dupa aceste inregistrari cadrul legal ramane acelasi

Eu niciodata nu am cerut apararea unui procuror, ci apararea independentei sistemului judiciar. Nu am cerut apararea procurorului Negulescu

Cand a aparut prima inregistrare, mi-a spus ca e un colaj, ca nu e vocea lui, dupa care stiti ce a urmat, si-a dat demisia si a plecat din DNA

Era vorba de atacuri ale unui alt inculpat cu privire la activitatea procurorilor

In raportul IJ despre Ploiesti se spune ca a incalcat in trei dosare diferite dezvaluire de date in dosare penale. Pentru aceste aspecte e cercetat

Eu m-am referit la controlul despre activitatea DNA Ploiesti, cu exceptia lui Negulescu, care era cercetat de IJ.

IJ a verificat ce masuri a luat DNA Ploiesti pentru a preveni fapte de genul celor ale lui Negulescu, ocazie cu care s-a constatat ca toate masurile legale ce puteau fi dispuse au fost dispuse.

Sunt aproape 500 de persoane in DNA, avem 150 de procurori. Ca sef, nu poti sti ce face un procuror acasa. Sigur, la birou, daca are un comportament neadecvat, observi.

Anterior acelor inregistrari nu am primit nicio informare despre un asemenea comportament

Avem un cod deontologic si de procedura penala pe care trebuie sa-l respectam

Vorbim de un procuror care a lucrat 20 de ani in sistem. Daca era un procuror care constant incalca legea, nu a vazut nimeni?

Ce ati facut dupa ce a fost exclus?

Am avut o discutie si i-am cerut sa plece

Nu aplicati aceeasi masura pentru Onea in acest moment?

La momentul discutiei cu Negulescu, nu fac public ce am discutat, am considerat ca e timpul sa plece din DNA. Sa nu comparam ce a facut dl Onea cu ce a facut un procuror. DNA nu inseamna Negulescu

In acest moment nu am toate elementele pentru a-i cere procurorului Onea sa plece din DNA, pentru ca apar cateva pasaje in care spune „da, bine”

IJ a verificat si a spus ca procurorul Onea a luat toate masurile pentru preintampinarea acestor situatii.

Am masura revocarii cand constat ca un procuror a fost sanctionat disciplinar sau si-a indeplinit necorespunzator atributiile

Nu am astfel de elemente

Haideti sa asteptam IJ, care e din afara DNA, sa stabileasca daca nu procuror din DNA a incalcat legea sau nu. A deschide o ancheta in paralel ar insemna sa ma suprapun peste IJ

La primul element ca nu procuror a incalcat legea, de fiecare data am reactionat si am sa reactionez

Am avut anul trecut o problema cu acest procuror, nu neaga nimeni. Dar asta nu inseamna ca toti procurorii DNA lucreaza asa si DNA trebuie desfiintata

De fiecare data cand un procuror a incalcat legea, care obtine o achitare unde constata instanta ca a gresit, de fiecare data am luat masuri

DNA e o structura de elita, trebuie sa fie doar procurori curajosi si profesionisti. Nu ne dorim printre noi oameni care nu muncesc, care incalca legea

S-a muncit in acesti 4 ani. Echipa din DNA a obtinut cele mai bune reultate din istoria institutiei si nu e normal ca un incident izolat sau un procuror care nu a considerat necesar sa aiba un alt comportament sa distruga munca intregii echipe

Cum vedeti ideea ca orice discutie sa fie automat inregistrata?

Exista prevedere in CPP care prevede ca discutiile sa fie inregistrate. Unii procurori pornesc camera imediat ce intra inculpatul, altii cand incepe audierea. Inculpatii vin cu avocati, exista obligatia de respectare a procedurii

Si daca nu respecta?

O sa vedem in acest caz daca s-a respectat sau nu

Daca nu respecti legea cand administrezi o proba, ea poate fi lovita de nulitate

Pe o scara de 1 la 5, ce nota ati da pentru impactul mediatic al acestui scandal? E cel mai grav atac?

Nu sunt sociolog. Rolul meu nu e sa fiu simpatica, nici sa ridic imaginea sau nu. Cetatenii trebuie sa judece

Rolul meu a fost sa explic cetatenilor ce e real si ce nu e real, si ca nu falsificam probe. Treaba mea e ca aceasta institutie sa mearga

Discutiile lui Negulescu nu erau din DNA, erau cand lucra la parchetul Curtii de Apel Ploiești.

In ce priveste discutia atribuita lui Onea, nu m-am lamurit cu ea. Fiind o inregistrare scurta, mi-a spus ca nu isi poate da seama daca era din cadrul unei anchete sau din alta parte. Eu nu am fost in acel birou cand s-au facut acele inregistrari.

Cand un procuror primeste spre colaborare o persoana, raporteaza mai departe sefului ierarhic?

Cand deschid o ancheta, inregistreaza dosarul intr-un registru

De obicei, colegii au anuntat despre anchete cand au dispus diferite masuri

Daca doresc un flagrant, avem un fond de flagrant si atunci trebuie o solicitare

Cum vedeti intentia ministrului Justitiei privind o posibila revocare a dvs?

E atributul ministrului Justitiei. Cand va avea o decizie, o sa aflu, pana atunci nu e niciun motiv de ingrijorare, trebuie sa imi fac treaba

Dvs vi s-a cerut sa cadeti la pace?

Niciodata

Procurorul Onea e fostul sef al dlui Negulescu. Cata incredere puteti avea in el daca se adeveresc inregistrarile?

Aici nu vorbim de incredere, vorbim de procedura. Cand a aparut ceva legat de un dosar al lui, primul lucru e sa-l intreb, el isi asuma in scris, am un raport scris

Eu trebuia sa verific daca informatiile sunt reale sau nu. Primul lucru e sa il intreb pe procuror

Si l-ati crezut?

Eu nu am spus ca l-am crezut sau nu, am spus ca am primit un raport scris, pe care l-am inaintat procurorului general. Eu nu pot sa speculez in acest moment

Informatiile pe care inculpatii le lanseaza in spatiul public nu sunt dovedite in niciun fel

Daca se dovedeste ca un procuror e corupt, da, dar pana acum vorbim de inculpati, condamnati si trimisi in judecata ca nu lucram legal… Haideti sa asteptam finalul cercetarilor, si noi vrem sa se afle adevarul

Ce veti face daca veti fi revocata, ce planuri aveti?

Preluati metodele procurorilor, intrebati de mai multe ori…

Spre linistea multora, nu o sa intru in politica, cred ca sunt multe alte lucruri de facut

Sebastian Ghita spunea ca ati fost la el in Prahova. Ati fost sau nu?

Nu mai reiau a treia oara acest raspuns, ati auzit ce am spus

In sufrageria generalului Oprea ati fost?

Am raspuns si la aceasta intrebare

De ce refuzati sa mergeti in Parlament?

Am transmis raspuns scris ca nu detin date si informatii despre obiectul acelei comisii parlamentare

De ce inregistrarile cu Negulescu au fost luate in calcul si acestea nu?

Pentru ca din primele verificari a rezultat ca acest procuror nu si-a respectat conduita profesionala

Nu am spus ca inregistrarile au fost reale sau nu. In acest moment eu nu pot sa spun ca un procuror din Ploiesti a incalcat sau nu legea, sau codul deontologic

Ce inseamna sa decapam, sa ajungem la premier?

Sunt doua expertize in dosar care constata ca nu am facut acea afirmatie, chiar IJ a constatat ca nu am facut acea afirmatie, si nu am facut acea afirmatie

Inca din prima seara am precizat ca anumite afirmatii nu le-am facut. Nu as vrea sa fiu acuzata ca imi fac apararea in public, dar daca ascultati atent veti vedea ca nu am rostit acele cuvinte, redarea este gresita

O expertiza a Institutului de criminalistica a stabilit ca inregistrarea a suferit editari

Nu am luat laptopul la mine, va aratam cu un simplu soft de pe net si o relatare din fata DNA cum nu criticati DNA, ci il laudati

Acest lucru mi s-a intamplat mie si s-a dovedit printr-o expertiza, ca s-au facut juxtapuneri de cuvinte

Dar scrisoarea trimisa procurorilor?

Nu am trimis nicio scrisoare din subordine. Zeci de mailuri trimit zilnic

I-ati facut lasi?

Nu am trimis public un mail cu privire la ce spuneti dvs. Nu am trimis scrisori, nu i-am denigrati prin mailuri sau scrisori

Sunt de aproape 23 de ani in procuratura, am tinut mii de sedinte si imi respect statutul si stiu cum sa vorbesc cu colegii mei

Niciodata in 23 de ani nu am fost cercetata disciplinar. Cand a inceput asaltul asupra justitiei, am avut 15 cercetari disciplinare.

Au aparut referiri legate de comasarea cu DIICOT. Ar putea fi numarate zilele DNA?

Nu am cunostinta de un proiect oficial, comentam propuneri oficiale, deci nu pot sa va dau un raspuns

Ar fi o idee buna?

Categoric nu, sunt doua structuri care au ca obiect de investigare fapte total diferite

Nu am vrut sa fiu acuzata ca nu raspund la toate intrebarile, dar cred ca cumva trebuie sa finalizam

Dl Dragnea spunea recent ca nu i se pune la dispozitie dosarul electronic

Imi rezerva dreptul de a nu comenta declaratiile inculpatilor. Am raspuns ziaristilor, potrivit codului de procedura, toate persoanele au dreptul sa ceara o copie dupa dosar. Tariful care se percepe e stabilit prin ordin scris si se respecta in totalitate

E o evaluare a ONU anul trecut a institutiilor din Romania legat de respectarea drepturilor omului si concluzia e ca am respectat drepturile omului

Vi se pare normal ca la DNA sa ajunga procurori cu rang de judecatorie?

E o procedura pe care o derulam, suntem foarte atenti, avem criterii clare, dar sunt situatii particulare in care anumite lucruri nu pot fi prevazute

Prin verificarea cunostintelor profesionale nu poti sa stii daca o persoana in timpul liber respecta codul deonbtologic

Legat de procurorul Moraru Iorga: in ce moment ati avut informatii ca nu lucreaza cum trebuie la Microsoft?

Verificarea activitatii sale a fost in coordonarea unui adjunct

Sectia in care a lucrat a fost in coordonarea lui Nistor Calin care a facut controale periodice

In ce priveste dosarele mai vechi de un an am avut f multe controale din partea IJ

Când am constatat ca in dosarul Microsoft nu s-a lucrat ritmic, doamna procuror a facut un referat ca iese din dosar

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a cerut miercuri conducerii Consiliului Superior al Magistraturii sa adopte o pozitie publica in apararea sistemului judiciar in fata atacurilor lansate la adresa justitiei in ultimele zile.

Tot miercuri, presedinta CSM, Simona Marcu, si-a exprimat profunda ingrijorare fata de potentiala afectare a Justitiei. Foto: Comisarul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.