Acasă Externe Campania “Centenar prin înfrățiri” ajunge la Expo România-Italia

Campania “Centenar prin înfrățiri” ajunge la Expo România-Italia

DISTRIBUIȚI

145211 – 12032018 – Roma se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri și comunității românești din diaspora. Este vorba despre cea de-a VIII-a ediție a Expo România-Italia, care va avea loc în perioada 4-6 mai, la Club Atlantico din capitala Italiei.

Ediția din acest an a Expo România-Italia și-a propus să marcheze Centenarul Marii Uniri cu o serie de evenimente speciale, susținute de administrația publică centrală și locală, atât din România, cât și din Italia.

Printre obiectivele pricipale ale Expo România-Italia se numără:  înfrățirea mai multor localități din România și Italia, prezentarea serviciilor destinate celor care vor să se întoarcă acasă; dezvoltarea relațiilor de colaborare între instituții românești și italiene; promovarea economiilor locale din România la nivel internațional; promovarea turismului românesc; dezvoltarea relațiilor comerciale între România și Italia.

Campania “Centenar prin înfrățiri” ajunge și la Expo România-Italia. Se vor realiza înfrățiri între diverse localități din România și Italia, menținându-se relații strânse între cele două state și creându-se oportunități pentru noi colaborări interinstituționale.

În timpul celor trei zile ale târgului vor avea loc întâlniri între autoritățile române și italiene, atât pentru a fi dezbătute teme de interes, cât și pentru semnarea acordurilor de înfrățire. Înfrățirile vizează dezvoltarea comunităților locale, din punct de vedere economic, educațional, social, creându-se bazele pentru demararea de proiecte comune de anvergură în orice domeniu de interes public.

Expo România-Italia va găzdui, pe parcursul celor trei zile, un importat forum economic, denumit “Redăm încrederea românilor din diaspora în economia românească”, la care vor participa  investitori, reprezentanți ai instituțiilor publice, precum și specialiști din diverse domenii.

Forumul și-a propus, la fel ca edițiile anterioare organizate de Camera de Comerț și Industrie a României în Italia (CCIRO Italia), încurajarea investițiilor în România și a parteneriatelor pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Întreprinzătorii români din Italia vor fi informați despre facilitățile fiscale de care ar putea beneficia în țara natală, despre oportunitățile privind accesarea a diverse surse de finanțare, iar lista beneficiilor continuă.

Unul dintre obiectivele principale ale forumului constă în elaborarea memorandumului „Pactul cu diaspora” care, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, este un semnal al reunirii diasporei cu țara mamă.  Acest memorandum dintre diaspora și Guvernul României propune alocarea a 1% din PIB-ul României pentru valorificarea potențialului diasporei, urmărind implementarea unor măsuri pentru  oprirea exodului, întoarcerea românilor plecați peste hotare și sustinerea comunităților românești din străinătate prin investiții strategice. Semnarea “Pactului cu diaspora” se înscrie în acțiunile de stimulare a întoarcerii românilor din diaspora, pentru creșterea investițiilor românilor din diaspora în economia românească, crearea de noi locuri de muncă, reechilibrarea pieței muncii și a evoluției demografice.

Participanții la târg vor putea lua parte la seminarii de prezentare a programului de guvernare al  Executivului român, precum și a rezultatelor măsurilor implementate.

Expo Romania-Italia vine în sprijinul românilor din Italia și cu o Bursă a locurilor de muncă, având următorul motto:  “România ne cheamă ACASĂ”. Mulți dintre conaționalii plecați la muncă în Italia au avut posibilitatea de a acumula experiență în anumite domenii de activitate sau chiar de a se perfecționa din punct de vedere profesional, iar acum s-ar putea implica activ în creșterea economică a României.  Aceștia vor avea acces la informații referitoare la ofertele de muncă disponibile în țara natală și despre nivelurile salariale aferente, ba mai mult, vor avea posibilitatea de a intra în contact cu unii dintre angajatorii de top și chiar de a  semna  precontracte de muncă.

Vizitatorii Expo România-Italia vor avea parte și de un maraton al filmului românesc, dar și de spectacole de muzică, obiceiuri, tradiții populare și poezie, dedicate Centenarului Marii Uniri și susținute de artiști din România.

În cadrul târgului  vor exista 100 de standuri  pentru instituții publice și companii din diverse domenii de interes pentru românii care locuiesc în Italia.

Camera de Comerț și Industrie a României în Italia (CCIRO Italia) sprijină organizarea celei de-a VIII-a ediții a Expo România-Italia. Principalii beneficiari  sunt membrii comunității de români din regiunea Lazio, românii emigrați în Italia și Europa, dar și familiile mixte (italo-române), precum și instituțiile publice din România și Italia care vor putea pune bazele unei colaborari strânse.

*Cele șapte ediții anterioare ale evenimentului au avut un succes considerabil. În cadrul primei ediții, la care au participat aproximativ 20.000 de vizitatori,  a fost înființată Camera de Comerț și Industrie a României în Italia (CCIRO Italia), în patrimoniul căreia a intrat târgul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.