Acasă Social Aparare Primul Summit Parlamentar al Formatului București (B9)

Primul Summit Parlamentar al Formatului București (B9)

DISTRIBUIȚI

145793 – 16042018 – În perioada 17-19 aprilie a.c., Senatul României găzduiește Primul Summit Parlamentar al Formatului București (B9), eveniment organizat la inițiativa comună a lui Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, și a lui Stanisław Karczewski, mareșalul Senatului Republicii Polone.La Summit vor participa delegațiile Parlamentelor statelor membre ale Formatului București: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România și Ungaria, precum și oaspeți de onoare – Gerard Larcher, președintele Senatului Republicii Franceze, Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO, David Hobbs, secretarul general al AP NATO, generalul Curtis Scaparrotti, SACEUR NATO, generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Armatei. Vor participa, de asemenea, Matti Saarelainen, director al Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Amenințărilor Hibride și Tomáš Valášek, directorul Carnegie Europe, invitați să facă prezentări la sesiunea de dezbateri.

Summitul se va bucura de prezența lui Klaus Iohannis, președintele României, co-inițiator al Formatului București (B9).

Miercuri, 18 aprilie 2018, începând cu ora 9.00, se va desfășura sesiunea inaugurală, în sala Constantin Stere, în cadrul căreia sunt invitați să ia cuvântul co-inițiatorii pilonului parlamentar al Formatului București (B9) și oaspeții de onoare, urmată de două sesiuni de lucru.

În contextul evoluțiilor internaționale actuale, Summitul parlamentar B9 reprezintă un element important al demersurilor de diplomaţie parlamentară, la nivel multilateral. Pilonul parlamentar B9 urmărește facilitarea de poziții convergente, prin consolidarea rolului parlamentelor naționale, în problematica de securitate și apărare. Organizarea Summitului parlamentar B9 transmite un mesaj unitar și coerent referitor la întărirea flancului estic al NATO, în pregătirea Summitului NATO de la Bruxelles, în iulie 2018.

Agenda evenimentului abordează, între altele, aspecte privind prezenţa viitoare a NATO, postura defensivă şi de descurajare, responsabilităţi comune, combaterea terorismului, mobilitatea militară, percepțiile referitoare la amenințările cu care sunt confruntate țările participante, consolidarea legislativă în materie de apărare etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.