Acasă Politic Efectele formularului «7 în 1»: contribuabilii au de parcurs 30 de pagini...

Efectele formularului «7 în 1»: contribuabilii au de parcurs 30 de pagini de instrucţiuni

DISTRIBUIȚI
foto:realitatea.net

146351 – 18052018 – Într-o întrebare adresată ministrului Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită clarificări privind aşa-numita ”declaraţie unică“, un document care conţine 40 de pagini, dintre care 30 sunt doar instrucţiuni pentru contribuabili. Parlamentarul ieşean îşi exprimă îndoiala că măsura luată de Ministerul de Finanţe are conduce la simplificarea procedurilor.

Oprea arată că ”în ședința de guvern în care a fost propusă OUG nr.18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, premierul Viorica Dăncilă afirma că, prin utilizarea noului formular pentru declararea veniturilor, «cetățenii vor avea mai puțin timp de petrecut pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale, iar ANAF va putea lucra mai repede, mai bine și cu costuri mai mici pentru a procesa declarațiile și a emite deciziile de impunere»”. Inclusiv ministrul Finanțelor a susținut că această ordonanța va schimba fundamental mecanismul de depunere a formularelor de către contribuabil, trecând de la un sistem cu șapte declarații pentru persoanele fizice la o singură declarație unică. Astfel, formularul ar trebui să ducă la o simplificare radicală a tot ceea ce înseamnă birocrația la nivelul Fiscului.

În raport cu aceste declarații ale oficialilor din guvern, Dumitru Oprea afirmă că „dacă se analizează noul formular 212, folosit pentru declararea veniturilor realizate în anul 2017, a impozitului pe venitul estimat și a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice începând cu anul 2018, se constată că acesta conține nu mai puțin 40 de pagini, dintre care doar 30 de pagini sunt instrucțiuni de completare”.

În aceste condiții, parlamentarul îi solicită ministrului de Finanţe să explice ce constă simplificarea procedurilor de declarare a veniturilor, precum și modul în care contribuabilii vor putea să conteste în instanță sumele pe care le va impune ANAF-ul, având în vedere că noua declarația nu este una cu titlu executoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.