Acasă Social Administratie Majoritatea din Consiliul General al Capitalei, învinsă din nou

Majoritatea din Consiliul General al Capitalei, învinsă din nou

DISTRIBUIȚI

146356 – 18052018 – Consilierii generali au respins din nou, joi, proiectele de hotărâre privind transmiterea către companiile municipale Parking Bucureşti SA, Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA şi Managementul Traficului SA a patrimoniului pentru serviciile publice pe care le le-au preluat aceste companii, după ce proiectele au fost respinse şi în şedinţa din luna aprilie. Pe lângă acestea, au fost respinse şi proiectele de hotărâre privind delegarea patrimoniului pentru serviciile publice la companiile Întreţinerea arborilor şi spaţiului verde Bucureşti SA, Parcuri şi Grădini Bucureşti SA, Agrement SA, Cimitire Bucureşti SA şi Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA.

Consilierii generali USR şi PNL au votat ”împotrivă”.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins şi în şedinţa din 19 aprilie proiectele de hotărâre privind transmiterea către companiile municipale Parking Bucureşti SA, Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA şi Managementul Traficului SA a patrimoniului pentru serviciile publice pe care le vor prelua aceste companii. PNL şi USR au votat ”împotrivă” şi era necesar un vot de două treimi pentru aprobarea proiectelor.

Proiectele de hotărâre respinse presupun aprobarea listei bunurilor şi tarifelor serviciului de construire, modernizare, reparare şi întreţinere a arterelor de circulaţie, a podurilor şi a pasajelor, ale serviciului de administrare a parcărilor şi, respectiv, a serviciului privind traficul şi circulaţia rutieră.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a avertizat pe consilierii generali ai PNL, la începutul şedinţei de Consiliu General de atunci, că îl va da în judecată pe liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, ”cel care blochează proiectele benefice bucureştenilor”, dacă nu votează proiectele de hotărâre referitoare la delegarea serviciilor publice către companiile municipale, câteva dintre ele fiind pe ordinea de zi a şedinţei de joi.

Consilierii generali au aprobat în şedinţa din 28 martie o serie de proiecte de hotărâre referitoare la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale companiilor municipale, precum şi referitoare la delegarea unor servicii publice către acestea. Astfel, serviciile de administrare a parcajelor publice, cimitire şi crematorii, spaţii verzi, lacuri, ştranduri, afişaj stradal, locuinţe şi spaţii comerciale, optimizarea circulaţiei, modernizarea şi întreţinere drumuri au fost delegate către nouă din companiile municipale.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a scos din proiectele de hotărâre toate anexele cu patrimoniul (terenuri, clădiri etc.) care ar fi trebuit să intre în administrarea companiilor, după ce PNL şi USR au anunţat că votează împotrivă, în condiţiile în care era necesar votul de două treimi. Fără patrimoniu, proiectele de hotărâre pot trece cu majoritatea simplă, deţinută de PSD-ALDE, amintește Stiripesurse.ro.

.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.