|
Bucuresti: Sistemul de programare de la distanta a vizitelor la penitenciar se extinde - |
|
|
|
|
92647 - 28072010 - Vizitarea persoanelor aflate in detentie se poate face, de acum inainte, si pe baza unei programari telefonice, prin e-mail sau direct la sediul penitenciarului. Potrivit unui recent ordin al directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, solicitarea în vederea programării la sectorul vizită a vizitatorilor poate fi făcută mult mai eficien și chiar de la distanță. Măsura are scopul de a creşte timpul destinat acordării dreptului la vizită, diminuării timpului de aşteptare al vizitatorilor şi fluidizării accesului în spaţiile destinate acordării drepturilor
persoanelor private de libertate. Până în prezent, vizitatorii se prezentau la sediul unităţilor penitenciare pentru a beneficia de vizită, în baza unei planificări care se realiza, de regulă, în ordine alfabetică. Solicitarea programării se face telefonic, prin e-mail sau direct la sediul penitenciarului, zilnic, între orele 07.30-19.30. La fixarea datei de efectuare a vizitei, solicitantul (vizitatorul) va comunica lucrătorului desemnat să efectueze programarea numele, prenumele, adresa, seria şi numărului actului de identitate (B.I., C.I., paşaport), precum şi numărul de telefon la care poate fi contactat. Persoanele solicitante (vizitatoare) vor fi anunţate atunci când vor interveni modificări în situaţia persoanelor private de libertate, care nu mai permit acordarea vizitei la data planificată iniţial.Programarea vizitei se va face în ordinea cronologică a primirii solicitărilor, în limita numărului maxim de persoane private de libertate care pot fi vizitate în ziua respectivă. În situaţia în care solicitările depăşesc posibilităţile sectorului de acordare a drepturilor la pachet şi vizită, se va comunica solicitantului (vizitatorului) data şi intervalele orare pentru care se poate reprograma. Prezentarea vizitatorilor la sediul penitenciarului, în vederea acordării vizitei programate se va face cu minimum 15 minute înainte de ora programată, pentru verificarea identităţii şi controlul antiterorist.Vizitatorii trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru efectuarea vizitelor: să fie acceptați de persoanele private de libertate, să existe aprobarea directorului penitenciarului faţă de persoanele vizitatoare pentru care este necesar acest lucru (cazul concubinelor, copiilor şi a altor persoane), precum şi acordul persoanei private de libertate pentru care se face programarea și să nu fie pe lista persoanelor vizitatoare cărora li s-a interzis accesul în penitenciar.Nu se pot face programări când au fost acordate (programate) toate vizitele la care are dreptul persoana privată de libertate în luna pentru care se solicită programarea, când persoana privată de libertate este în executarea unei sancţiuni disciplinare cu izolarea sau cu suspendarea dreptului de a primi vizite în perioada pentru care se solicită programarea (în acest caz programarea se poate face doar pentru acordarea dreptului la pachet), când persoana privată de libertate este internată în spital în perioada pentru care se face programarea, când este făcută programarea la vizită cu alt aparţinător în ziua pentru care se solicită programarea, când persoana privată de libertate trebuie prezentată la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori policlinică în ziua pentru care se solicită programarea, când persoana privată de libertate participă la activităţi lucrative ori la cursuri de şcolarizare (calificare) în intervalul orar în care se solicită programarea și când toate seriile din ziua respectivă sunt ocupate.Până în preyent, programul a fost experimentat în penitenciarele Brăila, Focşani şi Slobozia. Pentru că rezultatele au fost pozitive, sistemul va fi extins în întreg sistemul penitenciar. Astfel, începând cu 1 august, el va fi aplicat și pentru penitenciarele Târgu Jiu, Satu Mare, Vaslui, Bistriţa, Deva, Drobeta Turnu Severin, Ploieşti, Baia Mare şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti. De la 1 septembrie va fi aplicat la penitenciarele Craiova, Botoşani, Aiud, Gherla, Târgşor, Spital Dej, Pelendava, Mărgineni, Iaşi şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, iar de la 1 octombrie în penitenciarele Arad, Timişoara, Galaţi, Giurgiu, Oradea, Codlea, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Colibaşi, Spital Colibaşi şi Şcoala Naţională de Pregătite a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna. Sistemul de programare de la distanță va intra în vigoare de 1 noiembrie și în penitenciarele Bacău, Tulcea, Bucureşti Jilava, Spital Bucureşti Jilava, Poarta Albă, Spital Poarta Albă, Spital Târgu Ocna, Bucureşti Rahova, Spital Rahova şi centrele de reeducare Târgu Ocna, Găeşti şi Buziaş. – www.promptmedia.ro |
Adaugă comentariu
|











|