Acasă Politic Bucuresti: Ministrul german al Apararii, in vizita la Bucuresti

Bucuresti: Ministrul german al Apararii, in vizita la Bucuresti

DISTRIBUIȚI

68449   31032008 – La invitaţia ministrului român al Apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul federal al apărării al Republicii Federale Germania, Franz Josef Jung, efectuează o vizită oficială în ţara noastră, în zilele de 1 şi 2 aprilie 2008. În cadrul convorbirilor oficiale, vor fi abordate teme de interes comun referitoare la dinamica Politicii  Europene de Securitate şi Apărare şi la situaţia de securitate  regională din Balcanii de Vest şi regiunea extinsă a Mării Negre. Vor fi analizate, de asemenea,

aspecte privind cooperarea militară bilaterală şi participarea armatei române în operaţii multinaţionale de stabilizare şi combatere a terorismului, subliniindu-se faptul că, prin intermediul militarilor săi, România este un partener credibil şi un furnizor de securitate. În programul delegaţiei germane sunt prevăzute întâlniri cu membrii Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la Senatul României şi cu consilierul prezidenţial, generalul Constantin Degeratu, la Palatul Cotroceni. (PROMPT MEDIA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.