Acasă Uncategorized Botosani: S-a ales cu dosar penal dupa ce a oferit 200 lei...

Botosani: S-a ales cu dosar penal dupa ce a oferit 200 lei mita in schimbul restituirii permisului de conducere suspendat

DISTRIBUIȚI

92977 – 16082010 – Un bărbat din judeţul Botoşani este cercetat pentru dare de mită, fiind prins în flagrant de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Judeţul Botoşani, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în timp ce oferea 200 de lei mită unui agent de poliţie pentru a-şi recupera permisul de conducere suspendat cu ocazia constatării unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere.

Flagrantul, organizat la data de 14 august a. c., a avut la bază denunţul unui agent de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră al municipiului Botoşani, care a sesizat că B. D. i-a propus suma de 200 lei pentru a nu lua măsurile legale împotriva acestuia.

Din cercetări a rezultat că acesta a fost depistat circulând cu viteza de 78 km/h, în localitate şi, întrucât emana halenă alcoolică, poliţistul a efectuat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aer expirat. Întrucât conducătorul auto a refuzat să i se recolteze probele biologice, au fost întocmite actele procedurale, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În timp ce poliţistul întocmea actele de cercetare penală, B. D. i-a oferit, în mod repetat, suma de 200 lei, în scopul de a nu i se întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii menţionate şi a i se restitui permisul de conducere.

Agentul de poliţie a refuzat propunerea celui în cauză şi a anunţat superiorii, denunţând fapta la Direcţia Generală Anticorupţie. Situaţia a fost sesizată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ofiţerii DGA fiind desemnaţi să organizeze activitatea de prindere în flagrant.

            Cu ocazia desfăşurării activităţilor procedurale a fost identificată suma de 200 lei aflată pe biroul agentului de poliţie, sub un dosar din carton, unde fusese pusă de B.D..

De altfel, acesta şi-a recunoscut fapta şi a declarat că a oferit banii pentru a beneficia de indulgenţa poliţistului.

            În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.