Acasă Uncategorized Bucuresti: A fost aprobat proiectul de lege privind venitul minim garantat

Bucuresti: A fost aprobat proiectul de lege privind venitul minim garantat

DISTRIBUIȚI

93264 – 26082010 – Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, a anunţat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan. “Acest proiect de lege are în  vedere, în primul rând, preluarea plăţii venitului minim garantat de către Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, în locul primăriilor, în baza unor anchete sociale care se referă la venitul minim, precum şi la activele pe care aceste persoane le au în proprietate”, a declarat Şeitan.

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, actul normativ menţine obligativitatea prestării orelor de lucru în folosul comunităţii pentru beneficiarii acestui ajutor social. Potrivit ministrului Muncii, proiectul de lege include măsuri suplimentare de sancţionare atât a persoanelor care nu declară schimbările care au intervenit în activitatea şi veniturile lor, precum şi a primarilor sau secretarilor primăriilor în cazul în care aceştia au acceptat o declaraţie sau o anchetă socială fără acoperire. O altă prevedere a actului normativ adoptat de Guvern se referă la asigurarea accesului la serviciile de sănătate, prin preluarea implicită a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele din familiile beneficiare de ajutor social. Ministrul Muncii a precizat că noile prevederi ale legii privind venitul minim garantat au fost adoptate de Guvern în condiţiile în care 25% dintre cele aproape jumătate de dosare ale beneficiarilor acestui ajutor social, verificate până acum, nu îndeplineau condiţiile legale, respectiv condiţiile de venit, de solicitare a unui loc de muncă sau în ceea ce priveşte munca prestată în folosul comunităţii. Procesul de verificare va continua până la sfârşitul anului, a precizat ministrul Mihail Şeitan.

Aplicarea noilor reglementări privind acordarea venitului minim garantat va conduce la economii de aproximativ 200 de milioane de lei în acest an, în condiţiile în care au fost alocate în acest sens 740 de milioane de lei. Bugetul alocat plăţii venitului minim garantat în 2011 va fi de aproximativ 629 de milioane de lei, cu circa 15% mai puţin decât cea alocată în acest an, în condiţiile în care şi numărul beneficiarilor va scădea la aproximativ 290 de familii şi persoane singure, faţă de 340.000 câte sunt în prezent. Proiectul de lege va fi transmis, în procedură de urgenţă, spre dezbatere şi aprobare Parlamentului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.