Acasă Uncategorized Bucuresti: Campanie de epurare politica in institutiile publice

Bucuresti: Campanie de epurare politica in institutiile publice

DISTRIBUIȚI

93167 – 23082010 – Preşedintele PC, Daniel Constantin, îi spune preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), Andras Szakal, într-o scrisoare, că „în instituţiile publice se desfăşoară în aceste zile o largă campanie de epurare politică la care sunt supuşi funcţionarii publici”.„În mai multe ministere există liste cu cei care urmează să fie disponibilizaţi în cadrul restructurărilor anunţate de Guvernul României, liste alcătuite pe criterii strict politice

 

şi care îi vizează în principal pe funcţionarii angajaţi în guvernele anterioare celui prezent şi care nu sunt apropiaţi de actualul Executiv.

 

În virtutea competenţelor dumneavoastră de monitorizare şi de controlul al aplicării reglementărilor din domeniu, vă solicităm să vă informaţi asupra acestor proceduri ilegale şi să reacţionaţi pentru apărarea statutului funcţionarului public. România şi-a luat angajamente ferme în faţa Uniunii Europene privind depolitizarea administraţiei, iar practicile actuale contravin flagrant obligaţiilor asumate de statul român”, mai spune preşedintele PC în scrisoarea adresată preşedintelui ANFP. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.