Acasă Uncategorized Bucuresti: Comisar de Mediu, arestat preventiv pentru luare de mita

Bucuresti: Comisar de Mediu, arestat preventiv pentru luare de mita

DISTRIBUIȚI

92914 – 13082010 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpata Dumitrescu Ana, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea luare de mită.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că la data de 11 august 2010, Dumitrescu Ana, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Bucureşti având ca obiect comerţul cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule, a pretins şi primit de la administratorul societăţii respective, denunţător în cauză, suma de 6.000 lei, pentru a nu aplica amenda care se impunea în cazul constatării lipsei documentelor cu privire la protecţia mediului, sancţiune prevăzută de OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Inculpata a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce primea suma de bani sus menţionată. La data de 11 august 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acesteia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a inculpatei Dumitrescu Ana pe termen de 29 de zile. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.