Acasă Uncategorized Bucuresti: Remus Cernea candideaza si la alegerile partiale din Colegiul 3 Hunedoara

Bucuresti: Remus Cernea candideaza si la alegerile partiale din Colegiul 3 Hunedoara

DISTRIBUIȚI

93252 – 25082010 – Remus Cernea, preşedintele executiv al Partidului Verdea anunţat că intenţionează să îşi depună candidatura ca independent la alegerile parţiale din Colegiul nr. 3 din Hunedoara. „Actuala clasă politică a încercat prin orice mijloace, inclusiv prin legi electorale discriminatorii, restrictive şi neconstituţionale să îşi menţină monopolul şi să împiedice candidatura oricăror posibile persoane care le-ar ameninţa poziţiile. Sunt încalcate grav şi sistematic standardele europene privind legile electorale, lucru pe care l-am arătat în repetate rânduri prin materiale scrise şi conferinţe de presă şi pe care l-am demonstrat prin procesul câştigat la Curtea Constituţională. Doresc, aşadar, să duc până la capăt efortul început pentru recâştigarea drepturilor cetăţeneşti răpite de actuala clasă politică şi să ofer o şansă locuitorilor Ţării Haţegului să sancţioneze prestaţia lamentabilă a partidelor politice votând un independent. Pe lângă considerentele principiale am decis să candidez în judeţul Hunedoara şi ca urmare a unor raţiuni personale. Am locuit timp de 14 ani la Deva, foarte aproape de aria de cuprindere a Colegiului nr. 3, iar familia mea şi eu însumi avem numeroşi prieteni acolo. Copilăria mi-am petrecut-o în acea regiune”, a declarat Cernea. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.