Acasă Uncategorized Ministerul Educatiei a instituit „Diploma de Excelenta Institutionala” pentru scolile de stat

Ministerul Educatiei a instituit „Diploma de Excelenta Institutionala” pentru scolile de stat

DISTRIBUIȚI

92844 – 11082010

– Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a instituit, prin ordin al ministrului Daniel Petru Funeriu, acordarea, începând cu anul şcolar 2010-2011, a „Diplomei de Excelenţă Instituţională” pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Diploma onorifică va fi decernată de către MECTS, prin ordin de ministru, unităţilor de învăţământ care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au o vechime de cel puţin 100 de ani de activitate în acelaşi nivel de pregătire şi/sau acelaşi domeniu de calificare profesională,

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referitor la prima condiţie, unităţile de învăţământ vor face dovada vechimii prin actele oficiale de înfiinţare şi vor menţiona modificările intervenite în timp în activitatea acestora prin schimbări de denumiri, modificări şi/sau dezvoltări ale structurii pe niveluri sau domenii de calificare  profesională. Rezultatele de excepţie în pregătirea teoretică şi practică a elevilor sunt cele obţinute de absolvenţi la examenele naţionale de finalizare a studiilor, pe parcursul studiilor, respectiv la concursuri/olimpiade naţionale şi internaţionale. Vor fi luate în calcul, de asemenea,  evoluţia rezultatelor profesionale anuale ale elevilor din cel puţin ultimii 15 ani şi numărul absolvenţilor unităţii de învăţământ care, în timp, au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei, educaţiei, culturii, artei,  ştiinţei, sportului etc. Contribuţia elocventă la creşterea calităţii actului educaţional presupune existenţa unui procent de 90% de didactice calificate, a unei baze materiale dotate cu aparatură/material didactic modern şi certificarea unor preocupări privind reducerea abandonului şcolar.

Unităţile de învăţământ preuniversitar care îndeplinesc cumulative aceste condiţii vor întocmi un dosar de autoevaluare care să cuprindă, în copie, documente justificative pentru fiecare din condiţiile enumerate. Dosarul, aprobat de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, se depune pentru validare la inspectoratul şcolar judeţean, până la data de 1 septembrie 2010. Până la data de 6 septembrie 2010, inspectoratul şcolar judeţean va discuta şi aproba în consiliul de administraţie lista ce va fi înaintată Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea „Diplomei de Excelenţă Instituţională”. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.