Acasă Uncategorized Timisoara: Inspectorii scolari care nu dovedesc loialitate fata de programul de guvernare...

Timisoara: Inspectorii scolari care nu dovedesc loialitate fata de programul de guvernare vor fi inlocuiti

DISTRIBUIȚI

93096 – 20082010 – Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, joi, la Timişoara, că, în ceea ce priveşte politica de personal a ministerului vor fi utilizate două criterii. Inspectorii şcolari vor fi evaluaţi, la finele lui august.

„În tot ceea ce ţine de politica de personal la nivelul ministerului, fie că este la nivel central sau nivel local, vor fi două criterii care vor fi utilizate. Primul criteriu este cel al competenţei profesionale şi al doilea criteriu este cel al loialităţii faţă de programul de guvernare şi faţă de obiectivele guvernării”, a spus Daniel Funeriu

În acelaşi timp, ministrul susţine că impactul pe care rectificarea îl va avea asupra domeniului Educaţiei, prin care ministerul a pierdut aproape 500 de milioane de lei, va fi scăzut dacă organizarea este bună.

„Dacă nu te organizezi mult, mult mai bine, există riscul să se producă o serie de disfuncţionalităţi. Totul ţine, de fapt, de cât de mult durează perioada de stres bugetar. Cu cât măsurile pe care le luăm sunt mai corecte – şi vă asigur că ele sunt -, cu cât organizarea este mai bună, cu atât impactul acestor măsuri va fi scăzut”, a spus ministrul. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.