Acasă Uncategorized Alba Iulia: Un inspector de munca, seful sau direct si o contabila,...

Alba Iulia: Un inspector de munca, seful sau direct si o contabila, arestati pentru luare de mita

DISTRIBUIȚI

93867 – 14092010 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba au dispus trimiterea în judecată a inspectorului de la Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Sibiu, Bajko Istvan Puskas, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, a şefului de compartiment în cadrul I.T.M. Sibiu Ioan Tarcea, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită, şi a contabilei Anuţa Cosma, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.

În zilele de 13 şi 14 iulie 2010, Puskas, în calitate de inspector în cadrul I.T.M. Sibiu, în timpul unui control la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Sibiu, administrate de denunţător, a pretins şi primit de la denunţător, prin intermediari, suma de 3.000 lei, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind legislaţia muncii, respectiv primirea la muncă a unor persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă.

Pentru a se proteja de consecinţele legii penale, Puskas i-a interpus în activitatea infracţională pe Ioan Tarcea, şeful său ierarhic superior, şi pe Anuţa Cosma. Astfel, Tarcea, la indicaţia şi la locul indicat de Puskas, a verificat remiterea tranşei de 1.000 lei din suma totală pretinsă de subordonatul său cu titlu de mită. În aceeaşi zi, denunţătorul a remis a doua tranşă în valoare de 2.000 de lei, Anuţei Cosma, la locaţia indicată de Puskas.

La data de 14 iulie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Puskas-Bajko şi Istvan Tarcea Ioan pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 15 iulie 2010, Tribunalul Alba a dispus, faţă de ambii inculpaţi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Sibiu. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.