Acasă Uncategorized Bruxelles: Libertatea presei din Romania, revendicata la Bruxelles

Bruxelles: Libertatea presei din Romania, revendicata la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

94370 – 30092010 – Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) împreună cu Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind au depus miercuri, la Bruxelles, o petiţie împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate la adresa statului român. Conform petiţionarilor „includerea unei astfel de aserţiuni în documentele oficiale ale CSAT reprezintă o încercare de răsturnare a sistemului democratic din România, fapt fără precedent în istoria recentă a ţării noastre”.

Prin petiţia depusă la Comisia de Petiţii a Parlamentului European, cele două organizaţii sindicale solicită intervenţia instituţiilor Uniunii Europene pentru retragerea prevederilor articolului 6.2 Vulnerabilităţi, paragraful 10 din SNAp, care se referă la activitatea presei. În cazul unui refuz din partea statului român, petiţionarii solicită declanşarea procedurii de infringement pentru încălcarea normelor europene.

Eurodeputatul Victor Boştinaru, membru şi coordonator al Grupului S&D în Comisia de Petiţii a Parlamentului European a declarat în cadrul întâlnirii cu petiţionarii că va susţine demersul acestora, în condiţiile în care, toate evidenţele arată o încălcare gravă a normelor unui stat de drept, membru al Uniunii Europene. „Trebuie să înţelegem că un asemenea act de contestare, aici în Parlamentul European, reprezintă în esenţă un eşec al Preşedinţiei şi al Guvernului României de a se conforma nu doar normelor internaţionale fundamentale ci şi minimelor precepte de dialog social” a conchis eurodeputatul.

Marc Gruber, Co-director al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor a afirmat că “Înţelegem că în România, la fel ca în orice altă ţară, terorismul, crimele şi corupţia reprezintă ameninţări la adresa publicului şi a guvernării, însă, suntem contrariaţi atunci când auzim că mass-media poate fi adăugată pe o listă de ameninţări la adresa instituţiilor publice. De fapt, mass-media sunt o parte esenţială a vieţii democratice; ele ajută la investigarea cu precizie a ameninţărilor la adresa publicului şi sperăm ca Preşedinţia română să realizeze această eroare. Rolul jurnaliştilor este de a informa publicul şi de a investiga diversele probleme, inclusiv cele care ţin de ameninţări la adresa instituţiilor. În acest proces, există riscul ca instituţiile guvernamentale sau cele publice să fie criticate, însă, cel mai mare risc este cel asumat de acei jurnalişti curajoşi care investighează crimele şi corupţia. FEJ respinge orice acuzaţie conform căreia scopul jurnaliştilor este acela de a «orchestra campanii de presă»”.

De asemenea, Cristian Godinac, preşedintele Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind apreciază că: „includerea sferei de activitate a presei în strategia de apărare a unei ţări, reprezintă o premieră împotriva libertăţii de exprimare şi creează premisele instaurării unui stat dictatorial prin care se oferă posibilitatea autorităţilor să-i trateze pe jurnalişti ca pe nişte terorişti. O astfel de decizie contravine art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea CEDO din 7 decembrie 1976 nr. 49 precum şi art. 6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.