Acasă Uncategorized Bucuresti: A inceput Conferinta Europeana de Meteorologie si Hidrologie

Bucuresti: A inceput Conferinta Europeana de Meteorologie si Hidrologie

DISTRIBUIȚI

93598 – 06092010 –  Ministrul László Borbély a deschis luni, la Sibiu, lucrările celei de a şasea Conferinţe Europene de Meteorologie şi Hidrologie Radar – ERAD 2010, organizată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

László Borbély a apreciat că ERAD este o întâlnire foarte importantă în contextul actual al schimbărilor climatice şi că domeniul meteorologiei este una din cele mai importante preocupări în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Un alt subiect abordat în deschiderea lucrărilor conferinţei s-a referit la importanţa prevenirii fenomenelor meteorologice extreme prin creşterea intervalului de anticipare a acestora. “Subliniez faptul că trebuie schimbată modalitatea statistică de abordare a repetabilităţii fenomenelor de vreme extremă. Este necesară adaptarea acestei metode la ritmul schimbărilor climatice, având drept consecinţă protejarea mediului. Fără aceste măsuri de protecţie situaţia poate deveni foarte gravă, chiar ireversibilă”, a adăugat ministrul Mediului şi Pădurilor.

László Borbély a mai precizat că “M.M.P. asigură un sprijin activ pentru Administraţia Naţională de Meteorologie datorită rolului important al staţiilor meteorologice. Acestea trebuie să funcţioneze eficient pentru a furniza cât mai multe date în sprijinul activităţii de prognoză a vremii”.

Scopul principal al Conferinţei ERAD 2010 este promovarea schimbului de informaţii ştiintiţice între cercetători şi experţi din domeniile operaţionale şi facilitarea accesului cursanţilor şi tinerilor cercetători la prezentări, workshopuri şi cursuri susţinute de profesori cu prestigiu în domeniu.

În decursul anilor, subiectele abordate de Conferinţele ERAD anterioare au vizat: studiile radar polarimetrice, procesarea semnalelor, estimarea precipitaţiilor, microfizica norilor, aplicaţii operaţionale radar privind precipitaţiile, reţelele meteorologice de instalaţii radar, rolul sateliţilor şi al radarului în prognoza meteorologica imediată, studiile de hidrologie şi al unor cazuri de vreme severă, asimilarea datelor radar, incertitudinile din estimarile radar şi procesele din stratul limită. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.